Senatorul Bulacu: „Noi oportunităţi de finanţare a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale”

Autorităţile publice locale vor avea la dispoziţie noi oportunităţi de finanţare pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, a anunţat senatorul PNL de Vâlcea, Romulus Bulacu

0

„Ministerul Fondurilor Europene România, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, a lansat, recent în consultare publică, ghidul solicitantului „Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final”: 👉 https://bit.ly/2CTxX2L.

– Apelul, în valoare de 235 milioane de euro, prevăzut a fi lansat pe 17 august 2020, permite dezvoltarea reţelei de gaze naturale încă din această perioadă de programare, urmând ca procesul să continue şi în viitorul exerciţiu financiar multianual 2021-2027, până la un cuantum total de un miliard de euro. Condiţia este ca primăriile, singure sau în asociere cu mai multe autorităţi publice locale, să asigure racordarea la reţeaua de gaze a cel puţin câte 1.000 de gospodării pentru fiecare proiect şi să modernizeze infrastructura existentă acolo unde aceasta există. Eligibile sunt şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei.

– Compania Naţională de Investiţii (#CNI), instituţie aflată sub autoritatea #MLPDA, poate participa la proiectele finanţate prin Programul Naţional de racordare a populaţiei şi consumatorilor non-casnici la reţeaua inteligentă de distribuţie a gazelor naturale, în calitate de Unitate de Implementare a Proiectelor (#UIP), conform unui proiect de Ordonanţă de urgenţă: 👉 https://bit.ly/2X2gRXb.

– Valoarea apelului de proiecte aferent Programului Naţional, pentru perioada de programare 2014-2020, este egală cu valoarea în lei a unei alocări de 200 milioane de euro, iar pentru perioada de programare 2021-2027 este de 800 milioane de euro.

– Durata programului, pentru perioada de programare 2014-2020, este de la data deschiderii apelului de proiecte în cadrul #POIM 2014 – 2020 şi până la 31 decembrie 2023, iar durata pentru perioada de programare 2021-2027 este de la data lansării apelului de proiecte şi până la 31 decembrie 2029”, a detaliat parlamentarul liberal.

Facebook Comments