Fost prefect de Vâlcea şi soţia sa, infectaţi cu SARS-CoV-2

Fostul prefect al judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu, actualmente director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, şi consilier în cadrul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, a recunoscut marţi pe pagina de socializare că au fost confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2 atât el cât şi soţia sa. În acest context, Grigorescu a făcut o adevărată pledoarie pentru respectarea măsurilor de prevenţie şi i-a îndemnat pe cei care sunt infectaţi să rămână izolaţi, dacă aşa li s-a impus, şi să aibă încredere în medici.

0

„Virusul, din păcate, nu face greşeli şi nu omite niciun pas greşit”

„În decursul zilei de duminică, 2 august, am solicitat, eu şi soţia mea, să fim testaţi pentru virusul SARS-CoV-2 deoarece de mai multe zile am prezentat simptome specifice acestuia. Încă de la primele manifestări ne-am autoizolat, întrucât prezentam simptome de răceală, dar în contextul pandemiei actuale am considerat că prevenţia este mai importantă şi am luat această decizie deoarece nu ne privea numai pe noi, ci întreaga comunitate în care trăim. Se pare că a fost una inspirată, ţinând cont de rezultatul POZITIV primit în data de 2 august.
O să mă întrebaţi probabil unii dintre voi dacă purtam mască. Da, purtam şi port mască, şi da, credeam şi cred în existenţa virusului. Dar, probabil cândva, la un moment dat, am greşit, probabil cândva mi-am dus mâna la faţă, neintenţionat sau poate din grabă am uitat să mă dezinfectez pe mâini. Virusul, din păcate, nu face greşeli şi nu omite niciun pas greşit. Trebuie cu toţii să avem grijă mai multă, să fim atenţi, să fim duri cu noi, să ne «chinuim» să stăm cu acele măşti aşa cum ne îndeamnă autorităţile să o facem, chit că ne convine sau nu. «Chinul» de a purta o mască nici nu se compară cu chinul adevărat trăit de cadrele medicale care se confruntă cu sutele, miile de cazuri de COVID şi cărora le mulţumesc pentru munca lor.

Totodată, consider că este necesar să precizez că dacă eşti infectat cu Coronavirus nu înseamnă că eşti ciumat. Ne confruntăm cu o perioadă dificilă, în care toţi ne dau sfaturi despre cum să te fereşti de această boală, însă nimeni nu spune că infectarea cu acest virus nu este sfârşitul lumii. Nimeni nu cred că-şi doreşte să ia contact cu acest virus, dar câteodată se întâmplă, iar lumea trebuie sa înţeleagă lucrul acesta.
Prevenţia e mai uşoară decât tratarea! Vă îndemn să fiţi precauţi, ţineţi cont de sfaturile autorităţilor, purtaţi mască. Iar dacă, doamne fereşte, se întâmplă să intraţi în contact cu acest virus, aveţi încredere în medici şi staţi în izolare.

În rest… a fost confirmat faptul că, citind o carte, nu există niciun risc de infectare.
Aşa că #hailaBiblioteca”,

Facebook Comments