Indiscreții de Vâlcea

0

La DSP, anchetele epidemiologice se fac de pe telefoanele personale

În contextul pandemiei Covid-19, 22 de medici şi asistente medicale din cabinetele şcolare din Râmnicu Vâlcea au fost detaşaţi, începând cu 31 iulie 2020, la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea.  Debutul colaborării a fost prost. Cei detaşaţi susţin  că nu au fost suficient de instruiţi pentru a face anchete epidemiologice, în schimb, li s-a spus că îşi asumă toată răspunderea pentru aceste anchete, chiar şi în instanţă,  şi că nu li s-au pus la dispoziţie mijloace tehnice, fiind nevoiţi să-i  sune de pe telefoanele proprii pe cei cu Covid-19 şi pe contacţii acestora. Incredibil! Directorul DSP Vâlcea, Luminiţa Apostolescu, recunoaşte că chestiunea cu telefoanele este reală şi spune că, deocamdată, acestea sunt condiţiile de la DSP, dar că situaţia este rezolvabilă. În ce priveşte responsabilitatea anchetelor, acestea vor fi avizate şi de către medicul de specialitate, plus alte două semnături. Rămânem vigilenţi pe subiect. Morala:  o ţară buimacă şi plină de covid! 

Molimă şi la primărie

Un angajat al Primăriei Râmnicu Vâlcea are Covid-19. Omul este şofer, şofer la cel mai înalt nivel (…). Primăria Râmnicu Vâlcea a furnizat despre acesta următoarele informaţii: „Este vorba de un conducător auto din cadrul instituţiei, care a prezentat la finele săptămânii trecute simptome specifice, moment de la care nu a mai venit la serviciu şi nu a avut contact cu niciun salariat al primăriei. A efectuat testul şi i-a ieşit pozitiv, iar în acest moment se află în izolare cu tratament medicamentos minimal şi într-o stare bună”. Bun! Însă, surse spun că soţia celui în cauză ar fi fost la serviciu, fiindcă tot la primărie lucrează, şi că ar fi fost trimisă acasă. Hai, sănătate şi atenţie!

Explicaţii, ceva?

Candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, nu poate eluda  la infinit explicaţiile publice în legătură cu un contract  de consultanţă al soţiei sale, cu o firmă căreia el, în prealabil, în calitate de adjunct al Finanţelor Publice Vâlcea, îi făcuse plângere penală. Domnul Pîrvulescu este dator cu un drept la replică oficial. Oficial! Pentru onoarea şi credibilitatea PNL Vâlcea, dar şi a candidatului, rămâne speranţa că nu vor mai fi descoperite „derapaje”. Căci, din păcate, se cam adună.  

Nu-i aşa?

Corul zgomotos de coronasceptici îndocrinaţi politic din PSD Vâlcea care, împreună cu şefimea, distribuia imagini de la manifestările anti-măsuri de protecţie covid, a cam răguşit. Pe bună dreptate, s-au trezit şi ei. În  Vâlcea, într-o lună, cazurile depistate s-au înmulţit de cinci ori. Adică, de la 100, s-a ajuns la 500. Nu-i aşa că nu aveţi nicio vină, stimaţilor?

Facebook Comments