Senatorul Bulacu: Măsuri pentru angajarea tinerilor, a persoanelor de peste 50 de ani şi a românilor întorşi din diaspora

Romulus Bulacu, senator de Vâlcea (PNL), a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre măsurile active pe care le-a luat actualul guvern pentru angajarea tinerilor, a persoanelor trecute de 50 de ani, precum şi a celor care s-au întors din străinătate şi îşi caută loc de muncă. Parlamentarul liberal a făcut referire la Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2020, care se aplică începând de la 1 iunie 2020.

0

„Pentru angajarea celor de peste 50 de ani care şi-au pierdut locul de muncă şi au fost trecuţi în şomaj în perioada stării de urgenţă sau de alertă din motive neimputabile lor, angajatorul va primi din partea statului o indemnizaţie de până la 2.500 lei. Măsura se aplică şi în cazul angajării tinerilor între 16 şi 29 de ani, cărora li se va acorda 50% din salariul de bază, dar nu mai mult de 2.500 de lei pe o perioadă de 12 luni. Condiţia este ca angajatorul să menţină locurile lor de muncă pe o perioadă de încă 12 luni de la acest termen. Se pare că sunt circa 350.000 de români întorşi acasă din străinătate care îşi caută loc de muncă. Şi pentru aceştia s-a decis acelaşi tip de măsură activă, de a acorda 50% sută din salariu pe o perioadă de 12 luni cu aceleaşi condiţii”, a precizat senatorul Bulacu.