Două luni cu euro la 4,84 lei

Euro a depăşit pragul de 4,84 în data de 17 martie, zi în care a fost atins şi maximul istoric de 4,8448 lei. De atunci, media monedei unice s-a mişcat în culoarul 4,82 – 4,84 lei, însă cotaţiile din piaţa locală au atins şi vârfuri de 4,86 lei.

0

În cea mai mare parte a perioadei analizate, s-a conturat un trend descendent al leului faţă de euro, cei prezenţi în piaţa locală dorind să se protejeze înainte de data de 5 iunie, când agenţia Standard & Poor’s va anunţa ratingul României.
BNR şi-a făcut simţită prezenţa în momentele în care se forţa o creştere a cursului, cotaţiile maxime urcând spre 4,85 lei. Media a crescut până la 4,8425 lei, pentru ca luni ea să scadă la 4,8396 lei, pe fondul creşterii ofertei comerciale. Direcţia s-a menţinut şi marţi dimineaţă, când de la o deschidere la 4,84 lei cotaţiile coborau la 4,387 lei.
Cursul dolarului american a fluctuat în culoarul 4,4163 – 4,4424 lei, cel de luni fiind stabilit la 4,4406 lei.
După un început de perioadă la 1,05 – 1,053 franci/euro, moneda elveţiană s-a depreciat la 1,058 – 1,064, ceea ce a făcut ca media să se mişte între 4,5508 şi 4,5738 lei.
În lipsa unui acord post-Brexit, negocierile dintre Londra şi Bruxelles afându-se în impas, lira s-a depreciat faţă de euro, iar media ei a scăzut de la 5,4205 la 5,4004 lei, pentru a încheia perioada la 5,4508 lei.
Uncia de aur a crescut în 18 mai pe pieţele specializate la un maxim de 1.765 dolari, valoare care se mai înregistra în 2013. Aceasta a făcut ca preţul gramului stabilit de BNR să atingă un maxim istoric de 253,7705 lei. La sfârşitul perioadei, uncia fluctua între 1.724 şi 1.730 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut la 247,0285 lei.
Creşterea conjuncturală a cererii de lei a făcut ca indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să urce luni de la 2,43%, minim al ultimilor mai mult de doi ani, la 2,44%.
Indicele ROBOR la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,53%, valoare care se mai înregistra în aprilie 2018, iar cel la 12 luni la 2,59%.
Volatilitatea perechii euro/dolar a fost mare. Creşterea apetitului pentru risc şi acordul franco-german în privinţa unui fond de ajutor în valoare de 500 miliarde euro, pentru relansarea economiei europene, au făcut ca moneda unică să urce joia trecută până la 1,1006 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui aprilie.

Vinerea trecută, promovarea de către Beijing a unui proiect de lege care ar impune Hong Kong-ului noi restricţii de securitate naţională a produs o creştere a plasamentelor în active considerate „refugii”, ceea ce a făcut ca euro să scadă la 1,0886 – 1,0961 dolari, pentru ca marţi dimineaţă să fluctueze între 1,0893 şi 1,0939 dolari.
Aprecierea euro a fost asigurată de creşterea din această lună a indicelul calculat de Institutul Ifo la 79,5 puncte faţă de minimul de 74,2 puncte din aprilie, semn că economia germană mizează pe o revenire rapidă.
Bitcoin a început perioada pe platformele specializate aproape de pragul de 10.000 dolari, dar a încheiat-o la 8.700 – 8.900 dolari.

Analiza cuprinde perioada 19 – 25 mai

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ