”Falimentul” CET Govora încinge clasa politică vâlceană

CET Govora și Primăria Râmnicu Vâlcea reacționează la declarațiile candidatului PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, potrivit cărora furnizorul de agent tremic al orașului va intra în faliment, iar municipalitatea ar trebui să construiască o centrală de cogenerare alături de Ciech Sodă și Chimcomplex(Oltchim). CET, în prezent în insolvență, a precizat că agentul termic va fi asigurat fără probleme în sezonul de încalzire 2020-2021, iar primarul Mircia Gutău a calificat afirmațiile lui Virgil Pîrvulescu ” fantezii izvorâte dintr-o minte lipsită de cele mai simple cunoştinţe în domeniu”.

0

Virgil Pîrvulescu propune ca autoritatea publică locală să cumpere cu 8,4 milioane de euro trei obiective ale CET

” CET Govora, într-o perioadă foarte scurtă de timp, va trece la faza a doua a insolvenței, falimentul. Nu au resursele financiare pentru a continua activitatea, iar plata certificatelor CO2 nu poate fi efectuată. De aceea, administratorul judiciar, care foarte curând se va numi  lichidator, a propus spre înstrăinare, trei obiective din cadrul patrimoniului CET Govora. Vorbim de  stația 11o KVA, racordul de gaze,  secția chimică și pavilioanele administrative  cu  terenuri.

Aceste bunuri au fost scoase la vânzare și  propuse spre a fi  achiziționate de administrația publică locală cu suma de 8,4 milioane euro. Termenul a fost 30 aprilie. Pantru că autoritatea publică locală și Consiliul Județean au fost atât de neinteresate, pe data de 30.04 a expirat acest termen. 

Primăria Râmnicu Vâlcea  trebuie să cumpere aceste obiective, esențiale de altfel, pentru  a asigura termoficarea orașului în viitor. Cu aceste bunuri duse în capitalul social al unei societăți comerciale  nou înființate și printr-o discuție ci  operatorii economici deja existenți pe platforma chimică,  Ciech Sodă și Oltchim,  și cu  resursele financiare puse de ei la dispoziție în completare,  putem să discutăm de o centrală  în cogenerare, singura pentru care nu este nevoie să achiziționăm certificate CO2, care înseamnă costuri extrem de ridicate și nevandabile  în momentul acesta pe piață.”, a declarat  Virgil Pîrvulescu(foto) .

CET Govora: ”Aburul industrial către Chimcomplex și agentul termic pentru populație se vor livra în parametri optimi”

     ”Având în vedere informatiile apărute în presă, Societatea  CET Govora face urmatoarele precizări:

  • Cantitatea de combustibil necesară funcționarii  centralei in perioada sezonului de incalzire 2020-2021 va fi asigurata in totalitate,  astfel incat  asigurarea livrarii aburului industrial catre Chimcomplex S.A. Borzesti  si furnizarea agentului termic pentru sistemul centralizat de termoficare urbana a Municipiului Ramnicu Valcea sa se faca la parametrii optimi;
  • Furnizarea agentului termic este un serviciu de utilitate publica care are caracter permanent si un regim de functionare continuu, motiv pentru care au fost aprobate proiectele “Reabilitarea sistemului de termoficare urbana  la nivelul Municipiului Ramnicu Valcea pentru perioada 2009-2028 in scopul conformarii la legislatia de mediu  si cresterea eficientei energetice” etapa 1 si 2,  finantate prin Axa prioritara 3 POS MEDIU si POIM – instalatiile aferente sistemului de termoficare urbana  (Cazanul nr. 7, pompele si retelele de termoficare) sunt conforme la legislatia de mediu si respecta valorile limita de emisii in conformitate cu Directiva 2010/75/UE transpusa in Legea nr.278/2013.
  • Pentru conformarea pe anul 2019 Societatea CET Govora a solicitat Guvernului Romaniei, Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor si Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri amanarea restituirii certificatelor EUA cu 12 luni (pana la 30.04.2021).

     Facem precizarea ca nu exista motive de ingrijorare pentru locuitorii municipiului Ramnicu Valcea racordati la sistemul centralizat de termoficare urbana, cu privire la asigurarea confortului termic in sezonul de incalzire 2020-2021. Rugam clasa politica sa nu transmita semnale negative catre populatie si catre agentii economici cu care CET Govora are relatii contractuale, deoarece acestea pot conduce la repercusiuni grave in desfasurarea normala a activitatii societatii. ” a anunțat CET Govora prin intermediul unui comunicat  remis mass-media.

Gutău despre Pîrvulescu: ” Se  îmbată cu propriile cuvinte şi cu inexplicabile şi periculos de multe lacune”

”În consecinţa conferinţei de presă susţinută recent de mai mulţi reprezentanţi ai PNL, în cadrul căreia candidatul la funcţia de primar al acestei formaţiuni politice a lansat o serie de zvonuri alarmiste privind situaţia furnizării agentului termic pentru populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea, mă simt obligat să fac unele precizări:

Îi asigur pe toţi locuitorii municipiului că nu există motive de îngrijorare privind furnizarea agentului termic în cursul iernii viitoare şi că toţi factorii responsabili – Primăria municipiului, Consiliul Judeţean şi adevăraţii specialişti în acest domeniu – au făcut şi vor face toate demersurile pentru ca râmnicenii să aibă asigurată căldura şi apa caldă la standardele normale.

În ceea ce priveşte pretinsele ”soluţii” avansate de candidatul PNL la Primăria municipiului, ele pot fi încadrate cel mult în categoria unor fantezii izvorâte dintr-o minte lipsită de cele mai simple cunoştinţe în domeniu. Astfel, se critică administraţia locală pentru că nu a achiziţionat, contra fabuloasei sume de 8,4 milioane de euro, un pachet cu mai multe active ale CET Govora. În primul rând trebuie spus că suma este una exagerată; conform unor studii făcute de experţi în domeniu, costurile aferente realizării unei structuri de producere a energiei termice necesară încălzirii locuinţelor din municipiu este de aproximativ 2 milioane de euro. Autorul acestei ”soluţii” miraculoase nu spune – că n-are habar! – ce urma să facă administraţia locală, în eventualitatea în care ar fi mers pe această cale, cu sediul administrativ şi cu celelalte active neimplicate în producerea agentului termic. Nu spune nici de unde ar fi luat Primăria aceşti bani – că nu îl interesează! Şi evident că atunci când vorbeşte de încheierea unui partneriat cu unităţi economice de pe Platforma Chimică, cel devenit peste noapte ”specialist” în energie termică uită să menţioneze că una dintre firmele acestea a făcut deja paşi importanţi pentru construirea propriei centrale termice.

Dar lipsa completă de realism şi viziunea substanţial comunistoidă a respectivului candidat liberal este evidentă şi în afara respectivei conferinţe de presă, unde ar fi putut da vina pe o interpretare rău-voitoare a celor spuse prin viu grai. Astfel, din cei ”11 paşi” cu care îşi propune să câştige Primăria municipiului, câţiva şchioapătă serios doar la o primă citire. Într-unul dintre ei, candidatul auto-emanat spune că va impune un salariu minim net de 3.000 de lei firmelor care vor să vină în municipiu. Aberaţie mai mare ca asta, venind din partea unui finanţist – şi liberal pe deasupra! – nici că se putea! Salariul – în orice economie de piaţă normală – este rezultatul cererii şi ofertei, iar singura limitare ce poate fi impusă este cea a nivelului său minim, pe care îl stabileşte Guvernul, nu o primărie. Dar dacă crede că o astfel de măsură este una fezabilă, de ce nu o propune unuia dintre oamenii de afaceri liberali (nu că ar fi ei prea mulţi!), de pildă lui Grigore Crăciunescu, care o poate duce la îndeplinire la firma proprie chiar de la 1 iunie!

Un alt ”pas” care calcă strâmb este cel în care spune că lucrările de investiţii iniţiate de Primărie să se facă doar cu societăţi comerciale din municipiu. Poate candidatul liberal încă nu a aflat că suntem membri  în Uniunea Europeană şi că, în consecinţă, la o licitaţie pentru lucrări se pot prezenta nu doar firme din toată România, ci din întreaga Europă! Cum să refuzi accesul la o procedură de selecţie a unor firme pe motiv că nu sunt din Râmnicu Vâlcea? Pe acelaşi principiu, dacă ar fi fost aplicat şi în restul ţării, mai puteam vorbi azi de societăţi vâlcene de anvergură naţională, precum Annabella, Diana, Boromir şi multe altele?

Lectura celor ”11 paşi” ai candidatului liberal promite, în continuare, multe surprize, dar senzaţia principală pe care o dau, amplificată şi de ieşirile publice, din ce în ce mai ridicole, ale acestuia, este aceea a unui aşa-zis ”program” complet rupt de realitate, scris de cineva care se îmbată cu propriile cuvinte şi cu inexplicabile şi periculos de multe lacune tocmai în domeniul în care ar trebui să fie specialist!”, a subliniat municipalitatea într-un comunicat de presă, semnat de primarul Mircia Gutău.