luni, noiembrie 9, 2026

Spitalul de Urgență Vâlcea are începând de joi, 30 aprilie, un aparat de testare COVID-19

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”În zilele următoare sunt asteptate și restul componentelor care vor dota laboratorul biologic în care se vor lucra probele pacientilor suspecți de a fi infectați cu SARS CoV 2.   Mulțumim pe această cale Ministerului Sănătății si Consiliului Județean Vâlcea pentru sprijinul acordat și va asigurăm ca in cel mai scurt timp posibil personalul deja instruit la Institutul National “Matei Balș” va începe prelucrarea testelor la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.”, conform  Departamentului  de Comunicare  al acestui spital.

SJU Vâlcea a mai precizat că  joi,  30.04.2020  situația pacienților confirmați Covid19 și  internați  în această unitate spitalicească  se prezintă astfel: ”La sectia Boli Infectioase se află internați 13 pacienți confirmati Covid19:  7 pacienti sunt asimptomatici ;4 prezinta forme usoare ale bolii:  2 prezinta forme medii ale bolii.”.

Potrivit Ministerului de Interne, până la 30 aprilie, în Vâlcea au fost confirmate 26 de cazuri cu noul coronavirus

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI