Panică la Ambulanța Vâlcea după ce doi angajați au fost depistați COVID-19: ”Minciuni în actele de pontaj”

Începând de miercuri, 15 aprilie, Ambulanța Vâlcea are doi angajați confirmați cu COVID-19: o femeie de serviciu și soțul ei care este ambulanțier. Cei doi au mers la lucru, deși fuseseră contacți cu Secția ORL a Spitalului de Urgență Vâlcea, unde se afla internat tatăl ambulanțierului și unde era deja confirmată pozitiv asistenta-șefă.

0

 Un angajat al Ambulanței Vâlcea susține că se încearcă ascunderea faptelor celor doi : ”Ieri,14 aprilie, la un control făcut la noi la Ambulanță de cei de la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și  Prefectura  Vâlcea,  femeia de serviciu   figura ca izolată  de luni și marți(6 și 7 aprilie). Este o minciună! Marți 7 aprilie, ea a făcut curățenie în birouri în prezența noastră, a angajaților TESA.  Cei de la control au spus că ei se iau după ce scrie în documente, nu după ce spunem noi. Colegul meu, inginerul Lazăr, le-a sugerat să se uite pe sistemul de supraveghere  cu camera video”, potrivit lui Constantin Andronie, angajat al SAJ Vâlcea.

Până la ora actuală, s-a dispus măsura testării tuturor angajaților care au intrat în contact cu cei doi.

(Vom reveni)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ