Râmnicu Vâlcea: Dezbaterea publică despre cum vor fi cheltuiţi banii orașului va avea loc pe 6 februarie, la filarmonică

Primăria Râmnicu Vâlcea anunţă că bugetul pentru acest an va fi dezbătut joi, 6 februarie, începând cu ora 17.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”.

0

„Publicat pe site-ul Primăriei municipiului pe 29 ianuarie, proiectul de buget local al Râmnicului are valoarea de 218.434.000 lei, în aceasta nefiind incluse sumele din TVA pentru finanţarea învăţământului, ce nu fuseseră comunicate la momentul întocmirii proiectului. Întâlnirea dedicată dezbaterii publice a proiectului de buget local pentru anul în curs este programată joi, 6 februarie, de la ora 17.00, la Filarmonica «Ion Dumitrescu», iar afişe informative au fost amplasate în principalele zone din municipiu. Bugetul local al Râmnicului urmează să fie aprobat în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local ce se va desfăşura în cursul acestei luni”, se precizează într-un comunicat de presă al municipalităţii.