Vâlcea: La domeniul schiabil Vidra ar putea fi redeschis doar un derdeluş

Domeniul Transalpina Ski Resort de la Vidra, judeţul Vâlcea, va fi deschis în curând, doar parţial, în cazul în care nu va ninge suficient. Însă cu o condiţie: să nu sufle vântul care ar putea spulbera zăpada artificială (!), potrivit conducerii Primăriei Voineasa.

0

La Transalpina Ski Resort a început montarea tunurilor de zăpadă, iar în zilele următoare acestea vor fi puse în funcţiune, a declarat luni, 14 ianuarie a.c., viceprimarul comunei Voineasa, Dumitru Mardale. Din cauză că la licitaţiile organizate de Primăria Voineasa pentru operarea şi exploatarea celui mai spectaculos domeniu schiabil din România nu s-a prezentat nicio firmă, obiectivul va fi administrat şi în acest an tot de Acomin-Deva, care l-a şi construit şi care îl „operează” din 2012, când a fost deschis. Şi tot în regim de sechestru, pentru că încă mai sunt datorii.
„Acomin a început să monteze tunurile de zăpadă, iar diseară (n.r.14 ianuarie a.c.) se va da drumul acestor tunuri. Din păcate, nu a nins şi este şi cald, dar încercăm să deschidem măcar o parte din pârtii, cea dinspre „Apres Ski”. Condiţia esenţială e să nu sufle vântul foarte tare, fiindcă va spulbera zăpada”, a declarat viceprimarul.

Cum a devenit un diamant, o piatră de moară

Cu finanţare de 35 de milioane de euro de la Ministerul Turismului, proiectul Transalpina Ski Resort a fost realizat în timpul mandatului Elenei Udrea. De-a lungul timpului, Primăria Voineasa a gestionat cu greu acest fabulos obiectiv turistic, amplasat intr-un cadru natural feeric. Nesfârşitele datorii cu mari penalităţi către constructor, desele pene de curent care au afectat instalaţiile şi calitatea serviciilor, lipsa personalului calificat, incapacitatea de a înţelege cum funcţionează turismul de calitate, sunt doar câteva motive. Aşa a devenit un diamant, o piatră de moară. Cea mai mare parte a datoriilor a fost deja achitată, însă ar mai fi ceva: o datorie pentru „Apres Ski”, neplătită de la darea în folosinţă şi care urmează să fie evaluată în curând, dar şi 440.000 de lei către Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru recepţia finalizării lucrărilor.

„Vom scoate pârtia la licitaţie internaţională”

Viceprimarul Dumitru Mardale spune că după achitarea acestor datorii, domeniul Transalpina Ski Resort va avea o traiectorie foarte bună. „Vom scoate pârtia la licitaţie internaţională şi sper să găsim cei mai buni operatori. De asemenea, sunt mari şanse să se rezolve şi problema locurilor de cazare. Am câştigat în instanţă terenurile de la Vidra. Un investitor s-a arătat interesat pentru a reface hotelurile de acolo, concesionăm terenurile cu condiţia ca sindicatele să scoată la licitaţie modernizarea acestor hoteluri”, susţine viceprimarul.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ