Deputatul Daniela Oteşanu: „Interzicerea cumulului pensiei cu salariul arată ura pe care PNL o are faţă de bugetari”

Deputatul PSD de Vâlcea, Daniela Oteşanu (foto), consideră că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul, anunţată de Guvern, va crea mari probleme în domenii strategice cum sunt sistemul sanitar, învăţământul, apărarea şi ordinea publică.

0

Parlamentarul social-democrat i-a adresat ministrului muncii şi protecţiei sociale, Violeta Alexandru, o întrebare pe această temă. „Cum veţi rezolva problema lipsei personalului de specialitate în domenii strategice cum sunt sistemul sanitar, învăţământul, apărarea şi ordinea publică dacă veţi interzice şi în aceste zone cumulul pensiei cu salariul?”, se arată în documentul citat. Daniela Oteşanu consideră că această potenţială decizie, dincolo de faptul că îngrădeşte dreptul la muncă, „demască impostura şi ipocrizia celor care acuzau PSD de intenţii comuniste, atunci când se vehicula, doar, ideea unei asemenea măsuri”. Ea subliniază că această măsură este un act de răzbunare faţă de o anumită categorie de votanţi: ”Este o măsură cu impact bugetar nesemnificativ care arată doar ura pe care o aveţi faţă de bugetari şi dorinţa guvernului pe care îl reprezentaţi de a se răzbuna pe această categorie socială care, conform analizelor PNL, ar fi votat PSD”.