Femeile liberale din Vâlcea, acţiuni împotriva violenţei bazate pe discriminarea de gen

„25 noiembrie a fost declarată de ONU Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cele 16 zile, de la 25 noiembrie şi până în 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului, sunt considerate zile de activism împotriva violenţei bazate pe discriminarea de gen şi au scopul de a atrage atenţia opiniei publice asupra încălcării drepturilor femeilor şi fetelor”, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Femeilor Liberale Vâlcea.

0

„Organizaţia Femeilor Liberale Vâlcea a dat startul acestei perioade de activism împotriva violenţei femeilor printr-o serie de acţiuni care au avut loc pe 25 noiembrie şi care au constat în campanii de informare şi conştientizare a opiniei publice cu privire la modul de acţiune în caz de violenţă domestică. Această campanie de informare s-a derulat de organizaţiile locale de femei din patru oraşe din judeţ: Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Călimăneşti şi Horezu. Violenţa domestică este un flagel care pare a fi departe de a se rezolva. Comportamentul abuziv asupra femeilor: hărţuirea, violenţa domestică, agresiunea verbală, intimidarea, sunt încă practici frecvente, care de cele mai multe ori sunt tratate cu indiferenţă şi cinism de către funcţionari nepregătiţi, descurajând în acest fel femeile să apeleze la instituţiile statului abilitate să le apere drepturile. Campania de informare a fost primită cu deschidere şi interes din partea opiniei publice. Organizaţia Femeilor Liberale Vâlcea îşi arată întregul ataşament faţă de victimele violenţei domestice şi consideră că aceasta reprezintă o lipsă de respect, precum şi incapacitatea de a recunoaşte egalitatea de gen. Respectul în familie şi egalitatea de gen înseamnă normalitate!”, se arată în comunicatul citat. Acţiunile sunt coordonate de Mihaela Andreianu – preşedinte OFL Vâlcea, Irina Maria Argeşanu – preşedinte OFL Râmnicu Vâlcea, Florentina Bozgă – preşedinte OFL Drăgăşani, Magdalena Gheorghe – preşedinte OFL Călimăneşti, Mirela Toma – preşedinte OFL Horezu.