Mugioiu: „Recent, au plecat 50 de specialişti. Au plecat fără nimic!”
Ce s-a stabilit concret la Ministerul Economiei şi cum poate Guvernul ajuta o entitate privată rămâne de văzut. Adrian Mugioiu (foto), liderul Sindicatului „Sodistul”, a declarat pentru Indiscret în Oltenia că această primă întâlnire nu le-a dat speranţe celor 600 de oameni care au fost trimişi acasă şi care sunt ameninţaţi de grave probleme sociale: „Nu pot să fiu optimist când nu avem nimic concret. Noi nu lucrăm de 2 luni şi 2 zile, nu ştim ce vom face cu personalul. Am înţeles că patronatului polonez i se dă tot ce a cerut, nu ştiu cum rămâne cu salariaţii. Eu spun că, din cauza lipsei de personal, fabrica asta nu se va mai deschide. Recent, au plecat 50 de specialişti. Au plecat fără nimic! Nu găsim la fiecare colţ de stradă personal calificat. Dacă nu pornim într-o săptămână-două uzina, eu garantez că nu se va mai face niciodată sodă în România. CET trebuie să vină de urgenţă cu o ofertă de abur, indiferent cum va fi. Altfel, va fi târziu, nu vom mai avea cu cine porni fabrica”, a avertizat Adrian Mugioiu.

Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri promite sprijin
Pe de altă parte, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care a participat la întâlnire împreună cu senatorul Romulus Bulacu, spune că nu poate oferi detalii tehnice, însă este optimist. „Luni, 18 noiembrie 2019 la sediul Ministerului Economiei a avut loc o primă întâlnire de lucru privind găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor grave de pe platforma chimică din judeţul Vâlcea. La această întâlnire au participat: Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, domnul Virgil Daniel Popescu, preşedintele PNL Vâlcea, liderii sindicatului «Sodistul» şi patronatul de la Ciech Soda, domnii Dawid Jakubowicz, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Miroslaw Skowron, Membrul Consiliului de Administraţie şi Witold Urbanowski, Director General.
Această întâlnire a debutat cu prezentările făcute de către sindicatul şi patronatul de la Ciech Soda (Uzinele Sodice Govora) privind situaţia de pe platforma chimică vâlceană şi a continuat cu detalierea posibilelor soluţii care există pentru ieşirea din impas. Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, domnul Virgil Daniel Popescu, şi-a manifestat deschiderea totală privind susţinerea soluţiilor prezentate şi a promis că atâta timp cât va fi Ministru, instituţia pe care o conduce va acorda tot sprijinul în vederea implementării unor măsuri care să asigure judeţului Vâlcea şansa unei dezvoltări durabile”, potrivit comunicatului citat.

S-a depistat cine pune „frâna”

Conform lui Cristian Buican, părţile au convenit că vinovatul se află în curtea CET Govora. CET este furnizorul unic de abur industrial pentru USG, iar în urmă cu două luni a reziliat unilateral contractul, motivând că livrează firmei poloneze abur sub costurile de producţie: „În urma discuţiilor, toţi cei prezenţi au fost de acord că principala «frână» în rezolvarea problemei de pe platforma chimică o reprezintă „dezinteresul” patronatului şi al administratorului judiciar de la CET Govora. Având în vedere toate aceste aspecte, participanţii la această întâlnire de la Ministerul Economiei au căzut de acord ca aceste întâlniri să continue şi a fost stabilit un parcurs clar al etapelor necesare implementării soluţiilor prezentate, cu totala implicare din partea Ministerului Economiei”.

„Viitorul sună bine!”, întâlnirile vor continua
Această primă întâlnire a fost una destul de bună. Şi cei din sindicat, şi cei din patronatul Ciech Sodă au putut să vadă dorinţa de implicare din partea ministrului liberal al economiei. Chiar dacă nu vă pot da detalii tehnice din această întâlnire, vă pot spune că viitorul arată bine. Din partea Ministerului Economiei există o deschidere maximă. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune de către CET Govora şi a celor care administrează şi patronează această companie”, a mai anunţat deputatul Buican.

„Există interese uriaşe privind preluarea perimetrelor de exploatare a cărbunelui de la Berbeşti-Alunu”

La final, acesta aruncă „bomba”: „Impresia mea este că în mod deliberat se doreşte falimentarea CET Govora, existând interese uriaşe privind preluarea perimetrelor de exploatare a cărbunelui de la Berbeşti-Alunu de către grupurile de interese politico-economice ce se află în spatele actualilor conducători ai judeţului Vâlcea. Clientela politică a PSD arde de nerăbdare să preia activele CET Govora, exact ca nişte vulturi ce dau târcoale unui leş”, a conchis parlamentarul liberal în comunicatul remis presei.
Pentru a lămuri multe din aceste aspecte, jurnaliştii Indiscret în Oltenia vor face demersuri pentru un interviu cu administratorii judiciar şi special ai CET Govora, societate aflată în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea până în anul 2016, când a intrat în insolvenţă.