Expoziţie de păsări de rasă la Centrul Multifuncţional Craiova

0

Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Porumbei „Fauna Băniei“ Craiova organizează sâmbătă şi duminică una dintre cele mai mari expoziţii de profil din ţară. Evenimentul este găzduit de Centrul Multifuncţional Craiova şi se bucură de participarea a peste 150 de crescători de găini, porumbei şi păsări exotice. „Conform estimărilor noastre, va fi o ediţie fără precedent în acest an! Crescătorii din Craiova vor prezenta în jurul a 220 de găini din diverse rase, 380 de porumbei şi mai multe specii de păsări exotice. Mă bucur să constant că, de la an la an, acest hobby foarte frumos se dezvoltă în regiunea noastră, tot mai mulţi tineri fiind atraşi de creşterea păsărilor de rasă. Pe această cale, invit toţi craioveni îndrăgostiţi de creşterea păsărilor de rasă, dar nu numai, să treacă pragul expoziţiei pentru că, le promit, nu vor regreta!“, a declarat Florin Gătejescu (foto), preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Porumbei „Fauna Băniei“ Craiova.
Expoziţia este deschisă publicului vineri, între orele 14.00-18.00, sâmbătă 09.00-17.00 şi duminică de dimineaţa, de ora 09.00, până la 14.00.