Liderii PNL Dolj se declară mulțumiți de procentele obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale la nivelul municipiului Craiova și poziționarea foarte aproape de PSD la nivel județean sunt două motive de mare bucurie pentru organizația judeţeană a PNL, care a transmis joi - 14 octombrie, într-o conferiță de presă, mulțumiri celor care l-au preferat pe Klaus Iohannis.

0

Chiar dacă la nivel de județ PSD are cel mai mare număr de primari în funcție și inclusiv Craiova este condusă tot de un primar social-democrat, diferența de voturi dintre PSD și PNL, principalii concurenți politici din Dolj, nu a fost una covârșitoare, așa cum așteptau cei mai mulți din tabăra pesedistă. Doar 4,9 procente au despărțit cele două partide la nivel județean, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă a electoratului liberal. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis, candidatul PNL, a câștigat alegerile în Craiova, obţinând 32.5% din voturi, față de doar 24.38% cât a obținut candidatul PSD, Viorica Dăncilă. „În primul rând, adresăm mii de mulțumiri românilor care au ieșit duminică la vot, atât celor din țară, cât și celor din diaspora, pentru exercitarea dreptului democratic de a vota. Bineînțeles, mulțumim foarte mult celor care l-au susținut pe domnul președinte Klaus Iohannis și proiectul domniei sale și al nostru, al tuturor. Au venit mulți români la vot, au fost prezenți peste 50% din români, ceea ce arată că românii sunt interesați de cine îi va conduce în următorii 5 ani… Am văzut din partea președintelui PSD Dolj, Olguța Vasilescu, o laudă de sine pentru rezultatul alegerilor la nivelul județului Dolj. Vreau să vă spun că, pentru prima dată, la nivelul județului Dolj, PSD obține un rușinos scor de 36%, cu toate că, după cum bine știți, și în 2014, prin ordonanța de urgență a lui Dragnea, cât și mai de curând, când se lăuda domnul Manda cum racolează primari cu arcanul, au ajuns să aibă 84 de primari, după ce au luat primari de la PNL, de la PDL, de la UNPR, de la PP-DD. În 2019 au mai luat 9 primari de la PNL, 5 de la UNPR și singurul primar de la ALDE. Cu toate că au avut și au în județul Dolj în acest moment 88 din 101 de primari, diferența între PNL și PSD la nivel de județ este de doar 5 procente. Aceasta arată că cetățenii au înțeles că administrația PSD a fost una dezastruoasă, atât la nivelul Consiliului județean, cât și la nivelul municipiului Craiova”, a declarat președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica (foto).