Deputat Ion Cupă: Fenomenul defrişărilor ilegale trebuie stopat, odată pentru totdeauna

„Este inacceptabil ca sub ochii statului român, în fiecare an, 20 de milioane de metri cub de lemn să fie tăiate ilegal. Voi iniția o dezbatere, cu toți actorii din domeniu, în cadrul Comisiei pentru mediu si echilibru ecologic din Camera Deputaților. Am putea propune chiar constituirea unei Comisii Parlamentare de Anchetă asupra defrișărilor ilegale“, spune deputatul Ion Cupă.

0

„Statul român, dacă ține la identitatea sa și la avuția națională, nu trebuie să mai tolereze nicio zi tăierile ilegale de material lemnos. Acestea (cca 20 milioane de metri cub anual) au ajuns, se pare, să depășească volumul tăierilor autorizate.
Nenumăratelor semnale difuzate de mass media despre acest fenomen grav, li se adaugă acum și cel al jurnaliștilor de la platforma Netflix, care vor difuza, începând cu 27 noiembrie, un documentar despre tăierile ilegale de lemn din păduri seculare sau parcuri nationale, așa cum sunt Parcul Național Retezat sau Parcul Național Domogled-Valea Cernei.
Din cauza acestor tăieri ilegale din pădurea Ciucevele Cernei – parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, Romania riscă să piardă, în curând, acest statut important.
Consider că statul român trebuie să reacționeze cu un răspuns integrat la tot acest jaf făcut în numele profitului imediat și să nu se mai lase depășit, an de an, de acest fenomen.
Voi invita la prima ședință a Comisiei pentru mediu si echilibru ecologic din Camera Deputaților, al cărei președinte sunt, pe toți actorii instituționali cu responsabilități în domeniu (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Romsilva, Garda Forestieră, Poliția, Jandarmeria, Garda Națională de Mediu etc.), ONG-urile de mediu, pe cei din industria de profil, pentru a identifica toate măsurile urgente de ordin legislativ, și nu numai, care se impun. Îi voi invita deasemenea pe cei de la Recorder, Netflix, pe toți jurnaliștii care au realizat documentare, reportaje despre defrișările ilegale.
Trebuie sa aflăm întregul adevăr despre fenomenul abuzurilor repetate asupra pădurilor, implicit asupra mediului, fenomen care devine, tot mai mult, un risc la adresa securității naționale a României“, susţine deputatul ALDE.