Investiţii consistente în reţeaua de gaze a Olteniei

O nouă staţie de gaze, o investiţie de aproximativ 200 de milioane de euro a OMV Petrom, a fost inaugurată, luni - 30 septembrie, la Hurezani, judeţul Gorj, obiectivul având o capacitate maximă de 6 milioane de metri cubi de gaze naturale zilnic.

0

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Gorj, staţia de gaze, a cărei construcţie a fost începută în anul 2017, face parte dintr-un program amplu de investiţii, realizat în trei etape, pentru dezvoltarea unui hub care să asigure producţia de gaze din Sud-Estul României. Hub-ul de gaze Hurezani-Gorj deserveşte patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom şi include cea mai mare staţie de tratare a gazelor din ţară.
„Ultima etapă a investiţiei a fost de aproximativ 50 de milioane de euro, incluzând sistemul de tratare a gazelor şi construirea unei infrastructuri de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producţie şi cu sistemul naţional de transport pentru gaze şi condensat. În 2018, producţia din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, însemnând echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuinţe“, se arată în comunicatul de presă.

Investiţiile în reţeaua naţională de gaze naturale au crescut în ultimii ani

Acesta nu este singurul proiect important din domeniul gazelor naturale din zona Olteniei. În primăvara acestui an, Societatea Naţională „Transgaz“ a început lucrările la primul tronson al conductei de gaze naturale Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat, o investiţie de peste 33,5 milioane de lei realizată din surse proprii ale companiei. Acest prim tronson face legătura între oraşele Craiova şi Segarcea şi va asigura alimentarea cu gaze a localităţilor Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr şi Segarcea, adică circa 25.000 de locuitori vor avea gaze naturale. De asemenea, vor fi alimentate cu gaze 12 şcoli, 13 grădiniţe, un spital şi peste 20 de cabinete medicale.
Cel de-al doilea tronson, Segarcea – Calafat, va alimenta localităţile: Cerăt, Drănic, Lipovu, Întorsura, Giurgiţa, Bârca, Urzicuţa, Goicea, Afumaţi, Siliştea Crucii, Cioroiaşi, Bistreţ, Negoi, Catane, Galiciuca, Băileşti, Galicea Mare, Rast, Seaca de Câmp, Piscu Vechi, Poiana Mare, Ciupercenii Noi, Maglavit, Moţăţei, Ghidici, Desa, Calafat. Conducta va avea 82 km, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 103 milioane de lei.