joi, septembrie 17, 2026

Vâlcea: Festivalul ”Cântecele Oltului” primește finanțare de la C.J.

Consiliul Judeţean Vâlcea alocă suma de 40.000 lei pentru Festivalul Naţional de Folclor „Cântecele Oltului”, ediţia a 51-a, ce se va desfășura la Călimănești între 17 și 19.08.2019.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat marți Protocolul de cooperare dintre Judeţul Vâlcea şi oraşul Călimăneşti, încheiat în scopul organizării Festivalului Naţional de Folclor «Cântecele Oltului», ediţia a 51-a.
În acest an, Consiliul Judeţean Vâlcea contribuie la organizarea acestui eveniment cultural cu suma de 40.000 lei, aprobată prin Hotărârea nr. 124 din 21 iunie 2019 privind rectificarea Bugetului propriu al judeţului Vâlcea”, se arată într-un comunicat remis mediei.
„Festivalul Naţional de Folclor «Cântecele Oltului», în organizarea căruia investim 40.000 lei, a ajuns la ediţia cu numărul 51. Devenit deja tradiţie, el reuşeşte să pună în valoare, an de an, la Călimăneşti, interpreţi, ansambluri folclorice, port popular, tradiţii şi obiceiuri de pe «firul Oltului», admirate de un public numeros şi de foarte mulţi turişti veniţi special în staţiune.
Am semnat, cu mare bucurie, acest protocol şi o spun cu sinceritate, fiindcă mi-am propus să mă implic personal în tot ceea ce înseamnă act cultural şi dezvoltare culturală în judeţul Vâlcea” , declară președintele Rădulescu potrivit aceluiași comunicat.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI