Stop intimidării jurnaliştilor!

0

După două articole critice la adresa Organizației Vâlcea a Partidului Social Democrat, persoane cu identitate dubioasă au lansat pe platforma Facebook o campanie bezmetică de intimidare și defăimare la adresa colegei noastre Marielena Popa și a săptămânalului Indiscret în Oltenia. Sub protecția unor conturi false, s-a ajuns, de la acțiuni de lezare a onoarei și reputației, la hărțuire și instigare la violență, fapt pentru care ne-am adresat instituțiilor competente. Acest caz, al infractorilor on-line fără identitate (deocamdată), creează însă un precedent periculos pentru lucrătorii din mass-media în general, și pentru femeia jurnalist în special, mult mai vulnerabilă în societatea în care trăim. Însă este și un prilej de solidaritate. De aceea, ne adresăm tuturor celor de bună credință din presa română să aibă curajul de a duce mai departe această profesie, în pofida subfinanțării, a presiunilor politice, a intimidărilor și a subminării chiar din interior. Mulțumim canalelor media care ne sunt alături!
Pentru clarificarea situației expuse îi solicităm lui Constantin Rădulescu, președinte PSD Vâlcea, lămuriri publice despre legătura cu unul dintre „postacii” implicați în acest caz.