Lista (foto) cuprinde 29 de articole, cu costuri între 3.640 lei și 91.284 lei. Potrivit documentului citat, două „panouri stemă” sunt evaluate la 21.713 lei: 5.864 lei, respectiv 15.849 lei (!!); o masă 4 persoane: 4.239 lei; două mese prezidiu: 13.983 lei. Și pentru că, nu-i așa, și mass-media trebuie pusă la loc de vază, CJ Vâlcea investește 10.146 lei într-un ”podium presă”. Din cheltuielile anunțate mai fac parte o bucată plafon de 120 m.p., care costă 45.268 lei; extensie birou: 4.897 lei; două măști calorifer: 8.311 lei; bucăți lambriu care totalizează circa 130.400 lei etc.
Nicio replică!
În spațiul public au apărut deja critici pe tema acestor investiții, însă, deocamdată, CJ Vâlcea nu a oferit nicio lămurire: dacă s-a făcut o cercetare a pieței pentru obținerea celei mai bune oferte din punctul de vedere al raportului calitate/preț, care este oportunitatea acestor investiții etc.
Deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, îl acuză pe președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, că cheltuieşte din fonduri publice 100.000 de euro pe mobilier, mochetă etc. și pentru biroul său, în timp ce în județ încă mai sunt unităţi de învăţământ cu veceul în fundul curţii, fără să existe vreun program european, guvernamental, judeţean sau local de modernizare. Buican îl somează pe Constantin Rădulescu să adopte, de îndată, un proiect de Hotărâre de CJ în vederea rezolvării acestor probleme.