Cei mai bogaţi păstori din Vâlcea s-au reunit la „Învârtita Dorului”

În Vaideeni, cea mai celebră şi bogată comună de oieri din Vâlcea, are loc, anual, sărbătoarea păstorească „Învârtita Dorului”. A început în urmă cu 51 de ani şi, în ciuda factorilor poluanţi ai modernismului, nu şi-a pierdut autenticitatea. De „Învârtita Dorului”, vaideenii, oameni mândri de originile lor, se întorc la vatră. Şi, de la primar la ministru, până la simplu oier, îmbracă costumul popular şi sărbătoresc în centrul comunei. Dar, pentru că au ce arăta, aduc la Vaideeni şi alte vetre folclorice care păstrează încă vie identitatea naţională.

0

Şi în acest an, la Vaideeni au participat ansambluri din 10 judeţe ale ţării, precum şi de la Cernăuţi. Duminică, 23 iunie, la hora costumelor din centrul localităţii, precum şi pe scena amplasată în târg, au încântat publicul formaţiile din Vâlcea (Vaideeni, Băbeni, Horezu, Mălăia), Alba (Şugag, Vinerea Cugir), Argeş (Corbi, Galeşu), Bistriţa-Năsăud (Leşu), Gorj (Baia de Fier, Novaci, Polovragi), Braşov (Bran), judeţul Hunedoara (Orăştie), judeţul Sibiu (Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu, Sălişte, Tilişca, Turnu Roşu), judeţul Tulcea (Ansamblul „Odyssea”), Ucraina (Ansamblul din Cernăuţi). În prima zi a „Învârtitei”, la Căminul cultural „Vartolomei Todeci” au avut loc lansări de carte, şezători, precum şi concerte oferite de fluieraşii din Vaideeni şi de Ansamblul folcloric „Mioriţa”, condus de Cristina Irimescu. Seara, pe platoul „Învârtita Dorului” au cântat Mariana Anghel, Veta Biriş, Nineta Popa, Anamaria Iorga, Marius Ţugulescu şi alţi artişti consacraţi.

În memoria lui Dumitru Crăciunescu

Nu numai vaideenii îşi iubesc locul, ci şi locul îi iubeşte pe vaideeni şi cinsteşte memoria celor dispăruţi. În acest an, primarul Achim Daniel Băluţă a acordat titlul de ”Cetăţean de Onoare post-mortem” lui Dumitru Crăciunescu, decedat în august 2014, fost profesor de matematică, întreprinzător privat, proprietar al grupului ”Diana”. Cu lacrimi în ochi, Irina Crăciunescu a vorbit despre cât de mult a iubit soţul său aceste meleaguri şi cât de multe îi datorează.

Traista de Vaideeni ar putea deveni brand de ţară graţie Google

O idee a promotorilor valorilor locale ar putea transforma traista ciobănească de Vaideeni în brand de ţară. Anul trecut, de centenar, membrii Asociaţiei Culturale ”Moştenitorii din Vaideeni” anunţau un proiect inedit pentru conservarea şi perpetuarea săculeţului tradiţional, parte a patrimoniului cultural imaterial al localităţii. Moştenitorii au lansat tuturor românilor aflaţi peste hotare provocarea de a se fotografia cu „săculeţul de Vaideeni”, traista ciobănească a comunei, şi de a marca locul fotografiei pe Drive Google. Aşa a ajuns traista de Vaideeni pe harta lumii, căci oamenii au îmbrăţişat proiectul cu dragoste. La nici 24 de ore de la lansarea proiectului „Cu săculeţul de Vaideeni prin lume”, fotografiile curgeau pe bandă rulantă, susţin iniţiatorii proiectului. Iar provocarea continuă şi sub alte forme. „Acest proiect, dincolo de faptul că ne face cunoscuţi, are darul de a ne uni şi de a genera evenimente care să ne aducă laolaltă”, spune primarul Băluţă, care şi în acest an a organizat evenimente sub egida ”Traista ciobănească de Vaideeni”.

Cum a compus ciobanul Iscru una dintre cele mai frumoase metafore ale folclorului românesc

Povestea ”Învârtitei Dorului” începe în 1914, când un cioban, Ion Iscru, scria o poezie tulburătoare care conţinea una dintre cele mai frumoase metafore ale folclorului românesc: învârtita dorului. „O să iau calul cu mine/ Să mă sui spre zări senine/ Sus la Vârful Nedeiei/ Să văd turmele de miei/ Să văd Munţii Lotrului /Unde-am ciobănit întâi / Şi-apoi să cobor spre sat / Cu sufletul împăcat / Şi să cânt printre brădui / Învârtita dorului”.
Mai mult ca sigur, aceste versuri – care parcă încă nu au primit nici acum tot ce merită – ar fi dispărut în anonimat, dacă nu ar fi existat un om providenţial: profesorul Vartolomei Todeci, depozitar şi performer al tradiţiei locale. Ajuns la vârsta senectuţii, profesorul Todeci este încă activ şi implicat, iar vaideenii îl respectă şi îl iubesc pentru tot ce le-a oferit în cinci decenii.
În anul 1955, Todeci şi-a încheiat studiile şi a venit profesor de limba şi literatura română la Vaideeni. El avea să fie principalul promotor şi animator al Festivalului „Învârtita Dorului”, hotărât şi să valorifice spiritualitatea locului. În 1955, preia ansamblul de fluieraşi ”Mioriţa” care există şi astăzi şi care este celebru. Ulterior, Todeci a înfiinţat şi ”Cununiţa Munţilor”, o formaţie de fluieraşi copii. „Cununiţa” a fost îmbunătăţită pe parcurs cu un grup de dansatori. Aşa a ajuns „Învârtita Dorului” un fenomen cultural. Iar povestea merge mai departe cu succes!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ