Călimăneşti: 25 de străzi vor fi asfaltate din bani europeni

Primăria oraşului Călimăneşti a semnat recent contractul de asfaltare a mai multor străzi. Valoarea lucrării este de 14.472.865,84 lei.

0

Proiectul face parte dintr-un set de trei depuse pentru finanţare la Uniunea Europeană. Lucrările vor fi executate de firmele asociate Cazicom -Rionvil SRL din judeţul Vâlcea.
În 12 luni vor fi asfaltate:
• 10 străzi din Jiblea Nouă cu un total de 7.060 m (Republicii – 835m, Oltului – 815m, Ana Ipătescu – 1.700m, Câmpului – 715m, Ion Creangă – 395m, Grigore Alexandrescu – 410 m, Ion Luca Caragiale – 470 m, Vasile Alecsandri – 450 m, Gh. Doja – 455 m, Popa Şapcă – 815 m);
• 8 străzi din Jiblea Veche cu un total 4.250 m (Nicolae Bălcescu – 1.125 m, Reconstrucţiei – 250 m, Dobrogeanu Gherea – 860 m, Alexandru Odobescu – 330 m, 16 Februarie – 260 m, 1907 – 360 m, Alexandru Vlahuţă – 590 m, Viilor – 475 m);
• Strada principală din Seaca, C-tin Brâncoveanu – 1.400 m;
• Strada principală din Păuşa, Neagoe Basarab – 370 m;
• 5 străzi din Călimăneşti cu un total de 2.282 m (Mihai Viteazul – 245 m, Crişan – 570 m, Cloşca – 325 m, Şerban Cantacuzino – 542 m, Mihai Eminescu – 600 m);
Primăria Călimăneşti precizează că la unele dintre străzi vor fi realizate rigole carosabile pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale (4148 m ). Pentru asigurarea accesului la proprietăţi se vor amenaja podeţe în lungime de 5 m. Se vor executa trotuare la unele dintre străzi (Horea, Cantacuzino, A. Vlaicu, Republicii, Preot Sandu, Caragiale, N. Bălcescu, Crişan) în lungime de 4.115 m (10 cm nisip, 10 cm beton de ciment, 3 cm strat de uzură din beton asfaltic BA8). Au fost prevăzute un număr de 210 indicatoare de circulaţie şi parapeţi metalici de tip H3.
Lucrările vor începe din cartierul Seaca.