Deputatul Daniela Oteşanu despre programul de împrumuturi de 40.000 lei fără dobândă pentru tineri

”Tinerii români care nu au un loc de muncă stabil sau care sunt în perioada studiilor se pot bucura în continuare de credite fără dobândă de până la câteva zeci de mii de lei. Garanţia statului va fi de 80%, tot autorităţile urmând să acopere dobânda. În 2019, plafonul total al garanţiilor de stat care vor putea fi emise în cadrul programului va fi de un miliard de lei”, a declarat deputatul PSD de Vâlcea, Daniela Oteşanu.

0

Durata creditului care va fi de maximum zece ani
„Tinerii cu vârsta între 16 şi 26 de ani, care nu obţin venituri, pot solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei. Creditul este destinat acoperirii nevoilor tinerilor şi anume a cheltuielilor legate de educaţie, sănătate, cultură, sport şi altele. Dacă se vor angaja în perioada derulării creditului, aceştia vor putea să ceară încă 20.000 de lei, în baza unei simple adeverinţe de la angajator. În orice caz, dacă tinerii n-au venituri, vor avea nevoie de un codebitor. Garanţia statului este de 80%, iar dobânda este subvenţionată tot de stat. Durata creditului ce poate fi contractat de către tinerii de până la 26 de ani va fi de maximum zece ani, inclusiv perioada de graţie de maximum cinci ani”, a precizat parlamentarul social democrat.