Pacienţii Spitalului de Urgenţă Vâlcea beneficiază de terapie prin artă

Asociaţia Create.Act.Enjoy în parteneriat cu Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea desfăşoară în perioada 6-12 mai proiectul Terapie prin Artă.

0

Proiectul se derulează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi se adresează atât pacienţilor, cât şi personalului spitalului. Potrivit Danielei Ștefănescu, purtător de cuvânt al Teatrului ”Anton Pann”, terapia prin artă se desfăşoară pe mai multe paliere: „Momente artistice itinerante susţinute de actorii teatrului nostru Alexandru Beteringhe, Andrei Brădean, Vladimir Purdel şi Ana Șuşca; ateliere conduse de actriţa Nicole Burlacu şi membrii echipei Create.Act.Enjoy; un spectacol gratuit din repertoriul teatrului nostru, precum şi alte activităţi realizate cu ajutorul voluntarilor”.
Daniela Ștefănescu a mai adăugat că primele două zile au însemnat o mare bucurie, atât pentru cei cărora li se adresează acest proiect, cât şi pentru cei care îl oferă: „Și azi ca şi ieri, zâmbete, flori şi multă bucurie. Terapie prin Artă aduce speranţa în sufletele pacienţilor. Proiectul se va desfăşura până pe 12 mai. Mai rar aşa ceva, ca într-un spital cineva să-ţi ofere flori şi multă bună dispoziţie”.