Râmnicu Vâlcea: Primăria a demarat lucrările de amenajare a unei parcări de circa 100 de locuri în Ostroveni

Primăria Râmnicu Vâlcea va da în folosinţă, în circa o lună şi jumătate, o parcare de aproximativ 100 de locuri pe strada Nicolae Iorga, în vecinătatea intrării în Clubul „Tao”. Investiţia este derulată de Direcţia Administrării Domeniului Public.

0

Lucrările de amenajare au demarat marţi, 26 martie, în prezenţa primarului Mircia Gutău, precum şi a viceprimarilor Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda. Terenul în suprafaţă de aproape 2.400 mp – recent intabulat de Primăria municipiului, dar care, îngrădit ilegal, era neîngrijit şi folosit parţial doar de clienţii unităţilor de divertisment din zonă – va deveni, în cel mai scurt timp, o parcare publică, accesibilă tuturor, inclusiv locatarilor din blocurile de vizavi. Cu această ocazie, edilul-şef şi-a manifestat dezaprobarea pentru aspectul deplorabil al spaţiilor exterioare din apropierea Casei Tineretului, administrate privat, pe care le-a definit drept „o zonă neagră”, anunţând că va aplica în mod constant toate amenzile permise de lege până când se vor lua măsurile necesare pentru salubrizarea şi înfrumuseţarea lor.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ