Patriarhul Justinian Marina a fost pomenit în satul natal, la Mănăstirea Suieşti

Patriarhul Justinian Marina a fost pomenit marţi, 26 martie, în satul natal, Suieşti, judeţul Vâlcea, la trecerea a 42 de ani de la mutarea sa la cele veşnice. Slujba parastasului a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Suieşti.
La slujba de pomenire au participat părinţi consilieri, stareţi şi stareţe de la mănăstiri, preoţi de la parohiile din protoieriile Drăgăşani şi Horezu, reprezentanţi ai autorităţilor locale, membre ale Ligii Femeilor Creştine din Arhiepiscopia Râmnicului, precum şi credincioşi din localitatea natală a vrednicului de pomenire patriarh.
După săvârşirea slujbei Parastasului, Părintele Arhiepiscop a rostit cuvântul comemorativ, intitulat Patriarhul Justinian, apostol al Bisericii şi Neamului românesc în vremuri de restrişte, accentuând faptul că „Cercetarea istorică sine ira et studio a dovedit că vrednicul de pomenire patriarh Justinian a fost un slujitor providenţial pentru Biserica noastră, salvând Biserica Neamului de la distrugerea ei. După o viaţă de permanentă luptă împotriva comunismului ateu în care Biserica, pe care a cârmuit-o cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu numai că a supravieţuit, dar a şi înflorit, pătrunzând norii vremurilor şi vâltoarea lor, Patriarhul Justinian a trecut la cele veşnice la 26 martie 1977 şi a ales să-şi doarmă somnul de veci în voievodala biserică a Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti”.
Prezentând bogata lucrare misionar-culturală, duhovnicească şi administrativă, Înaltpreasfinţia Sa a întărit faptul că: „Toată activitatea Patriarhului Justinian este o simbioză între preocupările sacerdotale, didactice şi cele practice de implicare socială profundă: grija pastorală faţă de slujitorii sfintelor altare, preocuparea permanentă faţă de învăţământul teologic, dialogul cu celelalte confesiuni creştine, dar şi cu cele necreştine şi, nu în ultimul rând, apostolatul social iniţiat şi atât de mult preţuit de el. În acest sens, pilduitoare pentru noi sunt cuvintele din Testamentul său: «N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi sfintelor mănăstiri. Despre viaţa şi activitatea mea s-a scris şi se va mai scrie. Din ceea ce s-a scris până acum şi din scrierile mele în unsprezece volume de Apostolat Social (pastorale, predici, cuvântări etc.), generaţiile viitoare vor afla calea pe care să-mi urmeze pilda, ca să-şi facă şi ei din plin datoria faţă de Biserică şi Ţară pentru promovarea idealurilor şi aspiraţiilor lor».
Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în valurile cele mai cumplite”.
În încheierea Cuvântului său, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că Patriarhul Justinian Marina „a fost un neîntrecut apărător al tradiţiilor strămoşeşti, pomenindu-şi la fiecare rugăciune părinţii, moşii şi strămoşii săi, aşa cum el însuşi mărturisea, lucru deprins de la mama sa: «Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi Patriei, pomeniţi totdeauna la marile praznice de credincioasa mea mamă cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată».
Nu în puţine rânduri a subliniat în cuvântările şi scrierile sale necesitatea îngrijirii păstorului de tradiţiile străbune: «De felul cum fiecare preot va şti să se achite de îndatoririle sale faţă de morţii săi, de felul cum va şti să îngrijească cimitirul satului, de felul cum face rugăciunile pentru pomenirea celor morţi, de felul în care familia lui îşi arată credinţa în înviere, făcând pomenirea celor adormiţi, după datina străbună, de toate acestea depinde susţinerea credinţei în învierea morţilor. De felul cum preotul va rândui locul de veci al înaintaşilor săi, de felul în care va şti să îngrijească mormintele preoţilor de dinaintea lui şi nu le va lăsa în părăsire, de felul acesta depinde întărirea credinţei în înviere, în sufletele păstoriţilor noştri».
Să-l pomenim şi noi mereu în rugăciunile noastre aşa cum ne-a învăţat el însuşi. Să-l pomenim aici, în satul unde s-a născut şi s-a format duhovniceşte, să-l pomenim în bisericuţa de lemn, sub care şi-a înmormântat bunii săi părinţi şi pe care a ctitorit-o pentru consătenii săi, să-l pomenim în mănăstirea pe care am construit-o spre veşnica lui pomenire în satul natal, să-l pomenim în fiecare Sfânt Altar al Neamului acestuia pentru că Patriarhul Justinian Marina este Părintele nostru al tuturor.
Veşnică să-i fie odihna în ceata drepţilor, acum şi pururi şi în vecii vecilor! Amin!”.
Vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, cel de-al treilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut în data de 22 februarie 1901, în localitatea Suieşti, judeţul Vâlcea. A rămas în conştiinţa poporului ortodox român prin restaurarea şi consolidarea mănăstirilor şi bisericilor care au fost încercate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial; prin reorganizarea învăţă¬mântului teologic ortodox; prin crearea unor aşeză¬minte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări şi, nu în ultimul rând, printr-o frumoasă operă duhovnicească.