La Râmnicu Vâlcea va fi construit un centru de radioterapie

Veşti bune pentru pacienţii cu probleme oncologice. La cea mai recentă şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate concesionarea prin licitaţie publică a unui teren în suprafaţă de 1.472 m.p., în scopul construirii unui centru de radioterapie în Râmnicu Vâlcea. Terenul se află pe strada Remus Bellu nr.2, în curtea Maternităţii.

0

Valoarea investiţiei, ce va fi suportată de către Consiliul Judeţean Vâlcea, este de aproximativ 6 milioane de euro. „Este o investiţie pe cât de importantă pe atât de tristă, ca implicaţii, în ceea ce îi priveşte pe oameni. În centrul pe care îl vom construi vor putea fi asigurate atât tratamentul specific: citostatice, imunomodulari, hormoni, factori de creştere, cât şi alte terapii curative precum radioterapia, o procedură extrem de importantă în tratarea acestei boli atât de grave”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea. La ora actuală, în judeţul Vâlcea se află în evidenţă oncologică aproximativ 5.000 de persoane. Numai în primele trei luni ale anului 2018 s-au înregistrat 298 de cazuri noi ale acestei maladii.