Guvernul nu dă banii necesari Drumului Craiova-Piteşti nici în 2019

0

Prin Proiectul de buget propus, Guvernul PSD îi minte încă o dată pe craioveni. Suma de bani alocată pentru Drumul Expres Craiova-Piteşti este pur şi simplu praf în ochii celor care aşteaptă acest drum modern de atâţia ani. În fişa de proiect de la Ministerul Transporturilor, valoarea totală aprobată pentru DX12 Craiova este de 4.972.635.000 lei, repartizată pe doi ani. Cu toate acestea, pentru anul 2019, suma alocată de la bugetul de stat este de numai 248.175.000 lei, adică 4,99% din necesar. Bătaia de joc este limpede! Împreună cu colegii parlamentari liberali, senatorul Mario Ovidiu Oprea şi deputatul Nicolae Giugea, am depus un amendament la Proiectul de buget, prin care cerem de urgenţă dublarea fondurilor pentru drumul Craiova-Piteşti, prin suplimentarea creditelor bugetare cu suma de 251.825.000 lei. Numai aşa vom putea da şansa începerii efective a lucrărilor încă de anul acesta.
Pentru restul de 95% din bani, Guvernul spune că se bazează pe Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR). Dar, surpriză!, la Bruxelles nu s-a depus nicio solicitare sau document oficial în acest sens. Cifrele spun aşadar un adevăr pe care guvernanţii vor cu tot dinadinsul să îl ascundă: în 2019, în ciuda promisiunilor, PSD nu are de gând să pună nici măcar o lopată de asfalt pe drumul expres! Ei sunt interesaţi exclusiv de spectacolul mediatic, aşa cum au făcut-o şi anul trecut, tot cu prilejul adoptării bugetului.
A nu se uita faptul că atunci, ca şi acum, am avertizat că noi, craiovenii, suntem minţiţi cu nonşalanţă în privinţa construcţiei acestui vital proiect de infrastructură. Şi atunci, ca şi acum, parlamentarii PSD de Dolj ne-au minţit că lucrările vor fi demarate imediat. Anul trecut, amendamentul prin care ceream suplimentarea fondurilor pentru Craiova-Piteşti mi-a fost respins de majoritatea PSD-ALDE şi, foarte probabil, anul acesta se va întâmpla la fel.
Destinaţia sumelor alocate prin bugetul de stat nu este precizată clar, însă, din informaţiile pe care am putut să le strâng, se pare că banii sunt alocaţi de Guvern pentru unii proprietari ale căror terenuri vor fi expropriate. Cu alte cuvinte, PSD vrea să se laude cu demararea proiectului, dar alocă bani doar pentru a aranja nişte mici afaceri cu despăgubiri. Vă rog să reţineţi acest punct de vedere şi să verificăm la sfârşitul anului dacă faptele îmi dau sau nu dreptate.
Ar fi interesant de văzut exact ce conţin contractele semnate cu atâta fast la sediul Prefecturii Dolj pentru două din cele patru tronsoane din drumul expres: oare conţin clauze de penalizare pentru întârzieri, atât din partea firmei constructoare, cât şi din partea statului român? Va da cineva socoteală dacă şi la sfârşitul lui 2019 vom avea tot un drum pe hârtie şi nimic în realitate? Solicit din partea semnatarilor un răspuns, ca un minim gest de transparenţă!

Ionuț Stroe – deputat PNL Dolj