Stiloul cu care a fost semnat Tratatul de la Trianon, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Olteniei

0

Muzeul Olteniei păstrează în colecţiile sale un important fond „Nicolae Titulescu”, donat de urmaşi ai săi în anii 1977-1980, dintre numeroasele piese remarcându-se stiloul cu care a fost semnat Tratatul de la Trianon de către marele diplomat român. Acest stilou, cu o importantă valoare istorică şi simbolică, a fost primit de Nicolae Titulescu în momentul semnării Tratatului de la Versailles (28 iunie 1919), cunoscutul diplomat făcând parte şi din delegaţia României la încheierea tratatului care consfinţea înfrângerea Imperiului German.
Piesa este din metal galben, prezintă sculpturi în relief, pe o parte un soldat, iar pe cealaltă parte o biserică. Pe una din părţi este inscripţionată data: „28 Juin 1919”. Stiloul a fost păstrat de nepotul de soră al lui Nicolae Titulescu, domnul Sergiu Nenişor, care era şi secretarul particular al marelui diplomat. De altfel, foarte multe obiecte personale şi corespondenţa cuplului Ecaterina şi Nicolae Titulescu au fost moştenite de Sergiu Nenişor. Toate aceste obiecte de o inestimabilă valoare istorică au fost donate Muzeului Olteniei Craiova de doamna Mariela Emanoil, fiica lui Sergiu Nenişor.

Nicolae Titulescu (1882-1941) este o personalitate de prim rang a diplomaţiei europene în perioada de după Marea Unire. A fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra (1921); delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor (1924); membru al Curţii permanente de arbitraj de la Haga (1930); reprezentant al ţării la conferinţele de la Spa (1920), Londra (1921), Haga (1920-1929). Ales preşedinte al celei de-a XI-a şi a XII-a Sesiuni a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, în 1930 şi în 1931, este singurul diplomat care a deţinut de două ori această funcţie.
Nicolae Titulescu a urmat pensionul Jules Javet cu examen şi certificat de absolvire la Şcoala Obedeanu, Liceul „Carol I” din Craiova (1900); Facultatea de Drept din Paris (1903). Doctor în drept la Paris (1905). A fost ales membru corespondent (1930) şi titular (28 mai 1935) al Academiei Române.
Întors în ţară, devine profesor de drept civil la Facultatea de Drept din Iaşi (1904-1909), apoi la Facultatea de Drept din Bucureşti (1909-1927).
Colaborator al lui Take Ionescu, Nicolae Titulescu se înscrie în Partidul Conservator-Democrat; deputat din 1912; Ministru de Finanţe (1917- 1918), în Cabinetul Brătianu şi în cel al lui Averescu (1920-1921); Ministru de Externe (1927-1928; 1932-1933; 1933-1934; 1934- 1936).
În vara anului 1918, împreună cu alte personalităţi române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille), înfiinţează la Paris Comitetul Naţional Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internaţională dreptul poporului român la unitatea naţională, comitet recunoscut oficial de guvernele Puterilor Aliate ca organ plenipotenţiar al naţiunii române. De altfel, Nicolae Titulescu este unul din cei care au semnat, din partea României, şi Tratatul de la Trianon. Acesta a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Marele Război. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, de altă parte.

Craiovenii sunt aşteptaţi să descopere şi alte piese de patrimoniu, cu poveştile lor, în spaţiile expoziţionale din str. Madona Dudu nr. 14, zilnic, în intervalul orar 09.00- 17.00.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ