Este vorba despre cinci defibrilatoare automate, în valoare de aproximativ 2.000 de euro, care vor fi amplasate în incinta Gării Craiova, Universităţii din Craiova, la Mercur Center, Electroputere Mall şi Aeroportul Internaţional Craiova. „Proiectul este unic în Oltenia şi al doilea după Bucureşti. Este un proiect îndrăzneţ şi, pe lângă faptul că vom asigura aceste aparate, vom organiza şi un curs de prim ajutor, în data de 17 noiembrie, în incinta Electroputere Parc, unde craiovenii vor putea să înveţe tehnici minimale de resuscitare şi acordarea unor măsuri de prim ajutor. Orice persoană poate folosi în caz de nevoie acest defibrilator, dacă se respectă anumiţi paşi. Implicarea comunităţii în activitatea medicală este foarte importantă la ora actuală”, a spus medicul Adrian Camen, vicepreşedinte Rotary Craiova Probitas.
Primul defibrilator a fost adus la Aeroport
Primul astfel de aparat a fost deja adus la Aeroportul Craiova. În cadrul conferinţei de presă care a urmat, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că iniţiativa Rotary Craiova Probitas este una lăudabilă dacă ne gândim că, anual, zeci de mii de români îşi pierd viaţa pentru că nu sunt resuscitaţi la timp. „Sunt onorat să fiu prezent astăzi la un eveniment cu adevărat special – lansarea proiectului «Există un erou în fiecare dintre noi», care prevede echiparea cu câte un defibrilator automat a unui număr de cinci puncte de prim ajutor stabilite în municipiu. Am fost foarte mişcat parcurgând materialele care mi-au fost oferite înaintea acestei întâlniri, cu scopul de a ne face o imagine cât mai clară cu privire la acest demers generos, materiale din care am putut afla că aproape 70.000 de români îşi pierd viaţa anual din cauză că nu pot fi resuscitaţi la timp.
Mă bucur că una dintre instituţiile Consiliului Judeţean Dolj – Aeroportul Internaţional Craiova, de altfel una dintre cele mai aglomerate zone din oraş, va fi dotată de acum cu un defibrilator automat. Trebuie salutată această iniţiativă şi trebuie spus că atât Ford Motor Company Fund, cât şi prietenii noştri de la Rotary Probitas au o experienţă îndelungată în astfel de acţiuni, prin care vin în sprijinul comunităţilor şi răspund unor necesităţi reale.
Aşa cum se ştie, CJ Dolj a pus un accent deosebit pe investiţiile în domeniul sănătăţii, către care am direcţionat 27 de milioane de euro, printr-o serie de proiecte pe care nu cred să le mai fi întreprins vreun alt consiliu judeţean. Între ele se înscrie şi Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, pe care am construit-o în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, tocmai în ideea de a salva cât mai multe vieţi. Este o structură medicală aflată pe un drum ascendent şi sperăm ca la începutul anului viitor să ajungă la capacitatea maximă de funcţionare.
Îi felicit pe toţi cei care şi-au dat mâna pentru reuşita acestei iniţiative aşezate sub genericul «Există un erou în fiecare dintre noi» şi le doresc colegilor noştri de la aeroport să nu se confrunte cu evenimente nefericite, care să impună folosirea echipamentului primit astăzi“, a declarat Ion Prioteasa.
La evenimentul organizat la Aeroportul Internaţional Craiova au mai participat, printre alţii, preşedintele Ford România, Ian Pearson, reprezentanţii Rotary Probitas Craiova, Adrian Cojocaru şi Adrian Camen, medicul Cristina Geormăneanu, din cadrul SMURD, precum şi directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru.