La inaugurare au participat primarul Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi directorul Sport Club Municipal, Marius Ţuca. „Lucrările au constat deopotrivă în amenajări interioare – reparaţii tencuieli şi tavane, montarea de calorifere, înlocuirea unor uşi, montarea de sisteme de tâmplărie cu acţionare electrică, finisaje interioare, reabilitarea grupurilor sanitare, montarea unor bănci de lemn, a unor echipamente sportive, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi speciale, adecvate sălilor de sport etc., cât şi exterioare – montarea unei copertine deasupra intrării, înlocuirea gurilor de scurgere, refacerea hidroizolaţiei, montarea de guri de aerisire pe terasă, reparaţii şi zugrăveli la pereţii exteriori etc. Cu această ocazie, edilul-şef s-a declarat mulţumit de calitatea lucrărilor executate, apreciind că această sală de sport, ce va funcţiona în administrarea SCM Râmnicu Vâlcea, se va constitui într-un punct de mare atracţie pentru tinerii din întreg cartierul Ostroveni”, potrivit unui comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Miercuri, 22 august, încă două inaugurări
Municipalitatea a mai anunţat pentru miercuri, 22 august, ora 12.00, inaugurarea lucrărilor de modernizare de pe strada Dem Teodorescu din Căzăneşti (poziţionată după strada Eftimeşti), precum şi a celor de pe strada Mircea Demetriade şi străzile adiacente (din Râureni).