Pe cine apară Jandarmeria Română

0

Partidul Mişcarea Populară Dolj cere în temeiul Legii accesului liber la informaţiile de interes public nr. 544/2001, Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dolj să facă precizări cu privire la participarea unor efective de jandarmi la evenimentele din Piaţă Victoriei Bucureşti din dată de 10.08.2018.
Având în vedere că la această dată jandarmii au folosit forţa împotriva protestatarilor paşnici printre care se aflau femei şi copii ,PMP vrea să afle dacă printre jandarmii care au acţionat în forţă şi cu violenţă sunt şi efective din Dolj.
PMP condamnă modul de intervenţie în forţă al jandarmilor şi crede că aceştia au acţionat la comandă politică şi nu arespectat Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române nr 550/2004 .

Către
INSPECTORATUL DE JANDARMI AL JUDEŢULUI DOLJ

În atenţia domnului inspector şef, General de Brigadă Constantin Florea

În temeiul Art.6 din Legea 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public,va rugăm să ne răspundeti la următoarele intrebări cu privire la activitatea efectivelor de jandarmi din zona dumneavoastră de autoritate în ziua de 10-08.2018.
Au fost dislocate efective de jandarmi în zona capitalei pentru ziua 10.08.2018 şi, dacă da, ce efectiv?
Ce rol au avut efectivele de jandarmi dislocate din Dolj în acţiunea din Piaţa Victoriei din Bucureşti în ziua de 10.08.2018?
Au fost implicaţi jandarmi din Dolj în acţiunea de represiune asupra protestarilor?
Există jandarmi din Dolj răniţi sau care au avut de suferit în vreun fel?
Cu ce armament au fost dotaţi jandarmii din Dolj pentru acţiunea din 10.08.2018?
Au existat pierderi sau prejudicii de orice natură pentru unitatea pe care o conduceţi?
Cine a coordonat acţiunea efectivelor din Dolj dislocate în Bucureşti în dată de 10.08.2018?

Dan Păloiu,
preşedinte PMP Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ