Schema de minimis MICROINDUSTRIALIZARE 2018, Schema de minimis START UP NATION 2018, Soluții pentru simplificarea mediului de afaceri, Informare privind posibilitatea de creștere a competențelor managerilor și antreprenorilor din regiunea S-V Oltenia, vor fi doar câteva subiecte pe care invitaţii Hilde Brand şi Simona Dumitrașcu le vor supune discuţiilor oamenilor de afaceri din judeţul Vâlcea.
“Ne dorim să dezbatem împreună soluțiile propuse pentru simplificarea Mediului de Afaceri, precum și o analiză a Băncii Mondiale pe zona Râmnicu Vâlcea. De asemenea vom aborda principala problemă a mediului de afaceri – forța de muncă, /soluții, rolul învățământului dual, abordarea în sistemul de educație a unei metodologii, astfel încât resursa umană să aibă o abordare de tip antreprenorial cu accent pe creativitate și inovare.
Îi invit pe această cale, pe reprezentanţii mediului de afaceri vâlcean, să ni se alăture acestui dialog iniţiat de Comisia Economică”, a declarat senatorul Romulus Bulacu, preşedintele C.E.M.E.T.