Pelerinaj al copiilor de la Cercul de Creaţie al Parohiei Călimăneşti II

0

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, copiii care participă la Cercul de Creaţie al Parohiei Călimăneşti II, în cadrul parteneriatului încheiat cu Primăria oraşului Călimăneşti, au beneficiat de 1 Iunie de un pelerinaj gratuit.
Cei 48 de tineri şi însoţitorii lor au vizitat Mănăstirea Sinaia, Cetatea Făgăraş şi Castelul Peleş, din dorinţa de a fi subliniată relaţia dintre Biserică şi Stat în contextul omagierii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. De altfel, activităţile desfăşurate anul acesta în cadrul întâlnirilor catehetice au constituit un bun prilej pentru participanţi de a afirma, prin artă, alături de simbolurile naţionale, şi elemente ale spiritualităţii ortodoxe în cadrul atelierelor de iconografie.
Activităţile din cadrul cercului se desfăşoară sub îndrumarea preoţilor Iulian Lixandra şi Efrem Ovidiu Stanciu, precum şi cu implicarea doamnelor Sclipcea Simona, Minodora Badea, Anca Badea, Berbece Elena, Amza Argentina şi a doamnei preotese Alina Lixandra. În semn de apreciere faţă de implicarea copiilor în desfăşurarea activităţilor, preoţii parohiei şi coordonatorii grupelor au organizat excursia tematică ce a constituit un bun prilej pentru a consolida cunoştinţele şi aptitudinile dobândite în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare. Totodată, coordonatorii i-au încredinţat pe copii că pe parcursul vacanţei de vară programul activităţilor va fi unul diversificat, parohia propunând activităţi educative şi ludice.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ