APAVIL SA – anunţ angajare

0

SC APAVIL SA, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 3-5, organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de:

– consilier al Directorului general pentru relația cu ADI APA Vâlcea, UAT-urile şi alte instituţii publice şi de stat, societăţi comerciale;

– consilier al Directorului general pe probleme economice.

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale
a) Să deţină cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Să deţină capacitate deplină de exerciţiu;
e) Să deţină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) Să îndeplinească condiţiile de studii sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs.

Condiţii specifice:

– Pentru consilier al Directorului general pentru relația cu clienții, ADI APA Vâlcea, UAT-urile și alte instituții publice și de stat, societăți comerciale
a) Studii – absolvent studii superioare de Managementul Afacerilor, Management, Marketing în Afaceri Economice.
b) Experienţă în posturi similare în cadrul altor societăți comerciale sau în administrația publică centrală /locală;
c) Abilităţi de comunicare;
d) Capacitate de coordonare;
e) Disponibilitate pentru lucrul peste program;
f) Cunoştinţe de operare pe calculator (MS Office).

– Pentru consilier pe probleme economice al Directorului general;
a) Studii – absolvent studii superioare economice;
b) Experienţă minimum 5 ani domeniu economic, analiza economică-financiară, expertiza contabilă, consultanță și audit financiar;
c) Abilităţi de comunicare;
d) Capacitate de coordonare;
e) Disponibilitate pentru lucrul peste program;
f) Cunoştinţe de operare pe calculator (MS Office).

Dosarul de concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Directorului General;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și copie după carnetul de muncă sau acte doveditoare ale experienței în domeniu (extras revisal/adeverință);
d) cazierul judiciar;
e) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
f) curriculum vitae, model european;
g) Recomandare de la ultimul loc de muncă (constituie avantaj).

Concursul se va desfăşura în trei etape succesive, după cum urmează:
– selecţia dosarelor de înscriere va avea loc în 18.06.2018, ora 1400;
– proba scrisă va avea loc în data de 21.06.2018, ora 0900;
– interviul va avea loc în data de 21.06.2018, ora 1200.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Data-limită până la care candidaţii vor depune actele pentru dosarul de concurs este 15.06.2018, ora 1200, la Registratura APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.
Concursul va avea loc la sediul APAVIL.
Informaţii suplimentare. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530
vineri, orele 0700 – 1300,
Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739.580, interior 22.

BIBLIOGRAFIE
Pentru consilier al Directorului general pentru relația cu clienții, ADI APA Vâlcea, UAT-urile şi alte instituţii publice şi de stat, societăţi comerciale
1. Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr.241/2006 republicată;
3. OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

BIBLIOGRAFIE
Pentru consilier pe probleme economice al Directorului general
1. Legea contabilităţii nr. 82/1991-republicată cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare completate cu prevederile Hotărârii nr.395/2006
3. HG nr. 925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare referitoare la contractele de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv;
5. Ordonanţa nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv – republicată şi completată cu Legea nr. 84/2003;
6. OMFP nr. 522/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind exercitarea controlului financiar preventiv, cu modificarile si completarile ulterioare;
7. OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Calendarul concursului:
15.06.2018 ora 1200 termenul-limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidaţi
18.06.2018 ora 1400 selecţia dosarelor de concurs și afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor
19.06.2018 ora 1400 termenul-limită pentru depunerea contestaţiilor privind selecţia dosarelor
20.06.2018 ora 1400 soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
21.06.2018, ora 0900 proba scrisă
21.06.2018, ora 1200 interviul
22.06.2018, ora 1200 afişarea rezultatelor
25.06.2018, ora 1400 termenul-limită pentru depunerea contestaţiilor
26.06.2018, ora 1500 soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale la sediul APAVIL şi pe site-ul www.apavil.ro

Informaţii suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739.580, interior 22.
Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530
vineri, orele 0700 – 1300.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ