Dragnea, ca Băsescu!

0

„Toţi din Teleorman trebuie să plecăm din ţară?“, a întrebat retoric, într-o conferinţă de presă, Liviu Dragnea atunci când un jurnalist din presa centrală a îndrăznit să afirme ceea ce un popor întreg sesizase: cumetria judeţeană dintre premierul propus, Viorica Dănilă, şi preşedintele PSD. „Numai unii“, a şoptit un coleg din sală, „restul sunt oameni ok“.
Pentru orice om cu o umbră de bun simţ, este evident de la cine a venit nominalizarea Vioricăi. Poate a rostit-o Bădălău, dar cu siguranţă a gândit-o primul social-democrat al ţării.
Până la urmă, stând strâmb şi judecând drept, nu Dragnea este vinovat de acest ridicol în care se îngroapă cel mai puternic partid al României de astăzi. Omul face ceea ce ştie şi reuşeşte pentru că o bună parte dintre colegii săi îi permit. Ascensiunea sa în PSD nu a fost nici pe departe una fulminantă, ci mai degrabă chibzuită şi cu grijă clădită. A servit când trebuia pe cine trebuia, s-a făcut folositor şi a avut tot timpul o variantă de „exit“ atunci când lucrurile au început să pută. A stat în umbra ultimilor doi preşedinţi, Geoană şi Ponta, „i-a ajutat“ să-şi dea obştescul sfârşit politic şi s-a profilat ca unica soluţie salvatoare atunci când Victoraş a avut căderea nervoasă cauzată de tragedia de la „Colectiv“. Domnia sa asupra pesedeului este una absolută, amintind de vremurile în care omnipotentul Adrian Năstase învârtea pe degete nu numai stânga românească, ci întreaga ţară.
Un mare semn de întrebare ridică modul în care celelalte vârfuri politice ale social-democraţilor acceptă cu seninătate această nefastă domnie. Mulţi spun că, în fapt, toţi sunt mânaţi în această luptă împotriva bunului simţ politic de un singur scop: legile justiţiei. Cu siguranţă şi acesta este un motiv, dar eu cred că nu este unicul. Mai degrabă aş zice că Dragnea a reuşit ceea ce, până în prezent, doar Traian Băsescu a mai realizat: să-şi vrăjească într-un asemenea mod colegii încât aceştia să creadă că, fără el, partidul nu are nicio şansă să ajungă sau să rămână la guvernare. Dragnea a creat partidului o dependenţă bolnăvicioasă de persoana sa, a indus ideea că victoriile obţinute, unele fără precedent dacă ne uităm la trecutul apropiat, nu ar fi fost posibile fără aportul său. Şi-a cultivat o imagine de erou pentru poporul pesedist şi şi-a selectat cu grijă locotenenţii dintre liderii judeţeni cei mai puternici şi mai obedienţi.
Întrebarea care îmi vine, firesc, în minte este ce se va întâmpla cu acest partid atunci când Dragnea nu va mai fi preşedinte. Pentru că, chiar şi Dragnea însuşi, nu este un nemuritor politic şi România are nevoie de o stângă puternică, europeană, care să ţină în frâu tendinţele de capitalism sălbatic ale unei drepte încă imature din punct de vedere politic. Transformându-se pe zi ce trece dintr-un partid democratic într-unul autocratic, este foarte probabil ca Partidul Social Democrat să îşi piardă aura de învingător odată ce îşi va pierde neînvinsul dictator. Sau, pe modelul defunctului PDL, va fi pur şi simplu sabotat şi îngropat de Dragnea atunci când va da semne că vrea să revină la o viaţă firească, democratică, de formaţiune politică europeană. Şi am impresia că acel moment se apropie cu paşi repezi, cu o viteză direct proporţională cu gradul de nesimţire din ce în ce mai mare pe care îl afişează acest „Il Lider Maximo“ dâmboviţean.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ