„Exemplul pe care ei îl dau este unul de urmat”
„Din dorinţa de a fi un sprijin real pentru tinerii noştri, am invitat la biroul meu parlamentar un grup de elevi implicaţi în acţiuni de voluntariat şi caritate. A fost o plăcere să fiu gazda lor şi o mare bucurie să îi cunosc pe fiecare. Am discutat despre cum funcţionează Parlamentul României, despre priorităţile legislative mediatizate în ultima perioadă şi despre rolul prevenţiei în societate. Este foarte important să susţinem şi să încurajăm aceşti tineri minunaţi, să le fim alături şi să fim un exemplu pentru ei.
Pentru că am fost direct implicat în desfăşurarea Campionatului European de Box – Cadeţi 2017 ce a avut loc în Râmnicu Vâlcea şi pentru că aceşti tineri au răspuns pozitiv solicitării mele de a se implica, le-am oferit o diplomă care atestă mulţumirea şi aprecirea mea pentru munca lor şi pentru contribuţia în buna desfăşurare a competiţiei.
Totodată, la rugămintea colegului meu, deputatul Vasile Citea – preşedinte al Federaţiei Romane de Box, am înmânat tinerilor voluntari şi câte o diplomă din partea Federaţiei. Exemplul pe care ei îl dau este unul de urmat şi ne obligă pe noi, cei aleşi, să clădim o bază legislativa armonioasă, astfel încât să le oferim premisele pentru un viitor mai bun. Felicit dascălii care sunt direct implicaţi în aceste activităţi! Felicit dascălii care pregătesc aceşti tineri!
Tinerii sunt viitorul nostru!”

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ