O nouă sucursală good.bee Credit la Matca, judeţul Galaţi

good.bee Credit IFN SA, parte a grupului Erste, una dintre cele mai mari instituţii financiare nebancare de microfinanţare din România, şi-a extins reţeaua teritorială prin deschiderea celei de a 24-a sucursale în localitatea Matca (Galaţi).

0

Produsele de finanţare oferite de good.bee Credit sunt adaptate specificului activităţii clienţilor. Aceştia pot beneficia de planuri de rambursare flexibile, stabilite în funcţie de sezonalitatea activităţii, pauze la plata ratelor de până la 9 luni pe an, precum şi alte beneficii pe care le pot afla vizitând noul sediu din localitatea Matca, str. Principală, nr.1274. „Ne-am dorit deschiderea unei noi sucursale în localitatea Matca din dorinţa de a fi cât mai aproape de clienţii noştri. Colaborăm cu producătorii agricoli şi cu micii întreprinzători din zonă de mai bine de 10 ani, prin intermediul sucursalelor din Brăila şi Focşani, iar acest fapt ne-a făcut să dorim o întărire a relaţiei printr-o sucursală locală.
De asemenea, am ţinut cont şi de faptul că Matca este un puternic bazin legumicol, iar susţinerea agricultorilor a fost întotdeauna importantă pentru noi. Prin echipa locală, suntem mai aproape de clienţii noştri, asigurând servicii prompte bazate pe o încredere reciprocă mai mare, consolidând colaborarea cu toate categoriile de afaceri“, a declarat dl. Oleg Moraru, CEO good.bee Credit IFN SA.

Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi pot intra în legătură cu reprezentanţii good.bee Credit IFN SA la numărul de telefon 021.212.07.30 sau pe www.goodbeecredit.ro

Background info
good.bee Credit IFN SA este o Instituţie Financiară Nebancară înscrisă în Registrul Special al BNR, parte a grupului Erste, înfiinţată în 2009, având ca obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziţie celor care au afaceri în derulare, dar care îşi doresc să le dezvolte, resursele financiare care le sunt necesare pentru sporirea şanselor de reuşită.
Ca linie generală de abordare, good.bee Credit IFN SA ţinteşte cu precădere clienţii care se încadrează în profilul micului întreprinzător din zona România (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc.), dornici să îşi dezvolte în mod continuu activitatea pe care o desfăşoară.
good.bee Credit IFN SA a construit o reţea puternică la nivel naţional formată din 24 centre regionale + sediul central acoperind toate judeţele ţării. Reţeaua noastră este în plină dezvoltare şi dispune de consultanţi specializaţi care vin în sprijinul antreprenorilor cu cele mai bune soluţii financiare.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ