joi, septembrie 17, 2026

Marius Turaiche – stăpânul culorilor

Cu 30 de ani de activitate expoziţională în spate şi 40 de personale, pictorul craiovean Marius Turaiche s-a prezentat în faţa iubitorilor de artă cu o retrospectivă aflată sub titulatura „Armonii de toamnă”.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Credincios crezului său artistic, Marius Turaiche militează pentru pictura tradiţională, caracteristică marilor maeştri ce folosesc naturile statice şi peisajele drept pretexte pentru savante armonii cromatice şi o estetică a frumosului. Florile sunt principalele teme ale tablourilor lui Marius Turaiche, iar artistul reuşeşte să exprime într-un vast registru coloristic atât puritatea originară a plantelor, cât şi emoţia degajată de perfecţiunea Creaţiei. Peisajele oglindesc inevitabil rafinatele compoziţii ale naturii din Parcul „Romanescu”, artistul reuşind să surprindă şi atmosfera momentului zilei, cu lumina şi transformarea subtilă a culorilor. Aşa cum afirma acum câţiva ani şi Maria Bălăceanu, director al Muzeului de Artă din Drobeta-Turnu Severin, „Cunoscând bine regulile compoziţionale, dar având şi măsura spaţiului, creează adânci perspective clasice, pe orizontală. Însă, deşi rare ca exerciţiu, perspectivele pe verticală te surprind, transpunându-te într-o viziune cosmică, copleşitoare prin valoraţiile de culoare”.
Urmaş direct, pe linie artistică, al maestrului Ilie Mărineanu, al cărui elev a fost la Liceul de Artă din Craiova, Marius Turaiche promite să îmbogăţească patrimoniul artiştilor de mare clasă pe care i-a dat, de-a lungul istoriei, Bănia.
Galeria „Volard” a Casei de cultură a municipiului Craiova – „Traian Demetrescu” găzduieşte acest regal vizual tot restul lunii septembrie.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI