„Impunerea acestor norme este excesivă”
În declaraţia ”Românii din mediul rural vor modificarea Codului silvic pentru transportul lemnului recoltat din proprietatea personală”, deputatul Cocoş a precizat că impunerea acestor reguli şi pentru proprietarii persoane fizice este excesivă şi a generat un blocaj care a condus, în parte, şi la criza lemnului de foc din toamna anului 2016. ”În ultima mea declaraţie politică din 25 aprilie 2017, am transmis un semnal privind necesitatea modificării Legii nr.46 din 19 martie 2008, Codul silvic, modificată şi actualizată, respectiv, se cerea modificarea prevederilor art. 107 alin. (1) din Codul silvic, care condamnă dur pe cei care taie, rup, distrug, degradează ori scot din rădăcini, fără drept, arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră, situate în afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, în sensul că tăierea de arbori şi pomi situaţi în afara fondului forestier naţional, respectiv în proprietatea personală a cetăţeanului, să se facă doar cu aprobarea autorităţii locale şi în anumite condiţii.
Vin azi cu încă o propunere de modificare a Legii nr.46 din 19 martie 2008, Codul silvic, respectiv a prevederilor art. 73 care reglementează circulaţia şi comercializarea materialului lemnos şi care obligă proprietarii persoane fizice care îşi transportă materialul lemnos recoltat din proprietatea privată să respecte aceleași reguli asemănătoare profesioniştilor şi operatorilor economici ce comercializează material lemnos.
Având în vedere că un număr foarte mare de proprietari persoane fizice recoltează şi transportă material lemnos pentru consumul propriu, personal, apreciez că impunerea acestor reguli şi pentru proprietarii persoane fizice la fel ca pentru operatorii economici care comercializează material lemnos, este excesivă şi a generat un blocaj care a condus, în parte, şi la criza lemnului de foc din toamna anului 2016.
Se impune, deci, ca art.73 din Codul silvic să prevadă separat norme care să reglementeze circulaţia materialului lemnos provenit din proprietatea şi gospodăria personală şi destinat consumului familiei proprii”, a declarat Vasile Cocoş.
Deputatul Cocoş propune norme separate pentru lemnul recoltat din proprietatea personală
Într-o declaraţie făcută pe 9 mai în plen, Vasile Cocoş, deputat PSD de Vâlcea, a anunţat o propunere legislativă ce vizează modificarea Codului silvic în ce priveşte circulaţia şi comercializarea materialului lemons recoltat din proprietatea personală. Parlamentarul vâlcean a opinat că nu este normal ca persoanele fizice care transportă şi valorifică material lemnos din proprietatea şi gospodăria proprie, şi care este destinat consumului familiei, să fie obligate să respecte reguli similare celor aplicate operatorilor economici.






