Concursul Naţional „Cultură şi Civilizaţie în România”, la Arhiepiscopia Râmnicului

0
1496

După deschiderea oficială care a avut loc sâmbătă, 13 mai 2017, a doua zi, duminică, 14 mai 2017, în Sala Iosif Episcopul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Centrul Eparhial a găzduit Concursul Naţional „Cultură şi Civilizaţie în România”.
30 de echipe de elevi, reprezentanţi ai judeţelor de provenienţă, au prezentat în faţa Comisiei Naţionale, formată din 5 Inspectori Generali şi Preşedintele Comisiei, dar şi a spectatorilor veniţi să asiste la momentele de spectacol prezentate de concurenţi, proiecte culturale şi tradiţionale specifice tuturor zonelor din ţară.
Este pentru prima dată în istoria Eparhiei Râmnicului, când, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, are loc o Olimpiadă a obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, un Concurs Național de port şi limbă românească. Acest eveniment cultural – educaţional este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi cu Arhiepiscopia Râmnicului, gazdă fiind Casa Sfântul Calinic, Sala Iosif Episcopul şi Sala Emaus din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului