Directorul RAT Craiova: Transportul public gratuit pentru toţi craiovenii, un proiect irealizabil

Marinel Florescu, consilier municipal din partea PNL şi fost director al RAT Craiova, vrea ca transportul public să devină gratuit pentru toţi craiovenii. Florescu, care în perioada 2010-2012 a încasat ilegal din bugetul societăţii suma de aproximativ 42.000 de lei, reprezentând sporuri şi prime pe care şi le-a acordat singur, şi-a spus ideea în cadrul şedinţei ordinare de joi, când s-a discutat despre facilităţile acordate de RAT Craiova pentru anumite categorii de călători. Actualul director al RAT Craiova, Sorin Manda, consideră că această idee este irealizabilă.

0

Nu ştim pe ce se studii se bazează, dar, în şedinţa de consiliu local de joi, liberalul Marinel Florescu (foto) a venit cu o propunere legată de transportul în comun. Cel mai probabil, faptul că a avut de-a face cu RAT Craiova, în fruntea căreia s-a aflat o bună perioadă de timp, reuşind ca în doi ani să-şi pună deoparte nu mai puţin de 42.115 lei din prime şi sporuri acordate ilegal, l-a „ajutat“ pe Florescu să concluzioneze că deplasarea cu autobuzul poate fi gratuită pentru toţi craiovenii. „Apreciem că se acordă atâtea facilităţi pentru anumite persoane, dar ţinând cont de cât de mici sunt veniturile din vânzarea biletelor, ar trebui ca transportul public să fie gratuit pentru toţi locuitorii oraşului Craiova. Dacă ar fi aşa, circulaţia ar fi mult mai bună şi totodată am putea ajunge la un transport public de calitate”, a spus Florescu.

„Primăria Craiova ar trebui să ia bani din altă parte şi să aloce transportului în comun”
În replică, actualul director al RAT Craiova, Sorin Manda, a precizat că această propunere nu este una realizabilă, argumentând declaraţia făcută. „Din punct de vedere al RAT Craiova, regia nu ar fi afectată pe linie financiară. Că plăteşte călătorul, că plăteşte Casa de Pensii Dolj sau Primăria Craiova, atâta vreme cât încasările sunt în regulă, nu avem nimic de obiectat. Problemele sunt, însă, foarte mari. În primul rând, Primăria Craiova nu ar face faţă costurilor sau, ca să facă faţă unui asemenea proiect, ar trebui să ia bani din altă parte şi să aloce transportului în comun. Consider că acest proiect este irealizabil”, a menţionat Manda.

Proiectul asemănător de la Ploieşti a dat chix
O astfel de hotărâre a fost luată în oraşul Ploieşti, dar nu s-a dovedit a fi un proiect benefic, după cum susţine conducerea RAT Craiova. „Am stat de vorbă şi cu doamna director al regiei de la Ploieşti, acolo unde au pus în aplicare un proiect asemănător. Acolo mergeau gratuit toţi cei care aveau un venit sub 3.000 de lei. După doi ani, regia de transport a constatat că a crescut uzura mijloacelor de transport, lipsa calităţii transportului, creşterea cheltuielilor cu reparaţiile, creşterea cheltuielilor cu resursa umană, creşterea actelor de vandalism. Din cele 160 de autobuze funcţionale, câte erau când a demarat proiectul, doar 60 mai erau în regulă, după doi ani de zile”, a adăugat Manda.

Marinel Florescu

„Dacă domnul Florescu găseşte cloşca cu puii de aur, să ne spună şi nouă”
Directorul RAT Craiova i-a cerut lui Florescu să vină şi cu o idee pentru susţinerea financiară a unui astfel de proiect. „Dacă domnul Florescu găseşte cloşca cu puii de aur să ne spună şi nouă. Ar fi ideal ceea ce spune dumnealui, dar municipalitatea nu dispune de aceste sume uriaşe. Dumnealui nu a luat în calcul multe alte aspecte. Nu s-a gândit la chestiunea demografică. Cu siguranţă multe alte persoane care nu sunt din Craiova şi-ar face vize de flotant pentru a beneficia de această facilitate. Apoi vine chestiunea legată de concurenţă. Avem o firmă concurentă pe care am conduce-o către faliment şi automat am fi luaţi la întrebări. Să nu uităm că acel contract pe care RAT Craiova îl are cu Primăria Craiova este supus Consiliului Concurenţei. Pe de altă parte, dacă municipalitatea ar suporta aceste costuri, cum am mai plăti TVA? Să nu uităm că preţul biletelor şi al abonamentelor include şi această cotă de TVA. Automat apare evaziunea fiscală. Aşadar, consider că nu poate fi realizabilă o astfel de idee. Bănuiesc că este o chestiune politică, pentru ca cei din opoziţie să spună că ei vor să facă bine craiovenilor şi noi nu vrem”, a conchis Sorin Manda.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ