Primăria Ocnele Mari – demersuri pentru preluarea şi modernizarea ştrandului Ocniţa

Primăria Ocnele Mari face demersuri pentru a prelua şi moderniza ştrandul Ocniţa, celebru pentru proprietăţile sale curative, însă prost întreţinut de către cei care l-au administrat şi exploatat de-a lungul anilor. Baza turistică aparţinând după revoluţie omului de afaceri Nicolae Minea, condamnat la opt ani de închisoare pentru înstrăinarea mai multor terenuri din domeniul public al statului, de interes local, a ajuns la un lichidator judiciar din Târgu Jiu. De câţiva ani, acesta a închiriat ştrandul unei firme a omului de afaceri Manea Balcan. Ca şi Minea, Balcan nu a fost interesat să investească în ştrand, ci să stoarcă din el cât mai mulţi bani.

0
Mihai Pătru

„Dorim să avem un ştrand modern, să dezvoltăm o concurenţă loială”
Primarul staţiunii, Mihai Pătru (foto), a declarat că după procese care au durat câţiva ani cu firmele controlate de Minea terenurile ştrandului au intrat, luna trecută, în patrimoniul primăriei: „Din data de 27 septembrie 2016, terenurile au intrat în patrimoniul Primăriei Ocnele Mari. Am reuşit să aducem aceste terenuri după multe procese cu cei care le-au deţinut, le-au exploatat, dar care nu au investit acolo şi nu şi-au plătit taxele. Odată luate în patrimoniu, noi ne putem folosi de aceste terenuri prin concesiune, chirie sau vânzare. Depinde ce va aproba Consiliul Local după o expertiză, o evaluare care să ne ofere cea mai bună soluţie. Însă intenţionăm şi altceva. Am anunţat lichidatorul că ne interesează să cumpărăm clădirile. Dorim să avem un ştrand al nostru, să îl modernizăm, să dezvoltăm o concurenţă benefică şi loială cu celălalt ştrand, cel de la Ocnele Mari, aflat în proprietatea unui investitor vâlcean”, a precizat primarul Pătru.

Clădirile, încă un „hop”
Deocamdată, clădirile, în care intră şi bazinele ştrandului, sunt în proprietatea Ralucom, o altă firmă aflată sub controlul lui Nicolae Minea: „Pe 24 octombrie, pe rolul instanţei este un proces în care se stabileşte ce este cu clădirile. Dacă Ralucom şi-a achitat datoriile către stat (n.r. ceea ce este aproape imposibil), clădirile îi rămân în proprietate şi atunci trebuie să facem o ofertă către această firmă” – spune primarul din Ocnele Mari. În cazul în care Ralucom nu a plătit, lichidatorul judiciar va organiza o licitaţie de vânzare a clădirilor ştrandului. În această situaţie, Primăria Ocnele Mari, care deţine terenurile ştrandului, are mari şanse de a obţine aceste clădiri.