După ce în urmă cu mai bine de două luni au reuşit să unească, nu doar la nivel declarativ, filiala prin încheierea oricăror conflicte interne dintre vechii liberali şi domocrat-liberali, la sfârşitul săptămânii trecute Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a validat şi ordinea finală pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Pe primul loc la Senat, normalitatea şi bunul simţ „le-au dictat“ liberalilor nominalizarea unuia dintre cei mai vechi liberali din judeţ pe primul loc, actualul senator Mario Ovidiu Oprea. Desemnarea sa a venit firesc, având în vedere activitatea sa parlamentară ireproşabilă în ultimele două mandate de senator. Spre exemplu, numai în ultimii patru ani, Oprea a avut nu mai puţin de 50 de propuneri legislative şi 37 de luări de cuvânt. Pe locul doi la Senat, un loc considerat de liberalii doljeni unul eligibil, se află Mărinică Dincă, actual senator şi fost viceprimar şi primar interimar al Craiovei. Deşi este foarte posibil ca Dincă să prindă încă un mandat în Senatul României, dacă nu direct, măcar prin redistribuire, senatorul craiovean s-a arătat foarte nemulţumit de plasarea sa pe locul doi, el încercând pe toate căile „să migreze“ pe lista pentru Camera Deputaţilor a filialei, pe locul 3. În ciuda „zbaterilor“ sale atât pe plan local, cât şi la Bucureşti, filiala Dolj a partidului a decis, într-o majoritate covârşitoare, ca Dincă să rămână la Senat, pe locul 2.
Drâgnei, veşnicul perdant
La Camera Deputaţilor, liderul PNL Dolj, Nicolae Giugea, deschide lista. El va fi la primul mandat de parlamentar după ce, în anii trecuţi, a mai ocupat posturile de director general, cu rang de ministru-secretar de stat, la Administraţia Domeniilor Statului şi prefect de Dolj. Pe locul doi la Camera Deputaţilor a fost nominalizat preşedintele PNL Craiova, deputatul Ionuţ Stroe. Dincolo de activitatea sa curentă din parlament, deputatul Stroe este liderul delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi vicepreşedinte al grupului parlamentarilor populari din APCE. Oarecum surprinzător, pe locul trei la Camera Deputaţilor o regăsim pe Vetuţa Păsculescu, actuală consilieră judeţeană a partidului. Păsculescu este o veche pedistă, fostă directoare la ANIF Dolj. Marele perdant al acestor nominalizări este consilierul judeţean Daniel Drâgnei. După ce în urmă cu patru ani a pierdut postul de senator „la mustaţă“ în favoarea lui Mărinică Dincă, după o noapte furtunoasă şi presărată cu o grămadă de coincidenţe dubioase, acum Drâgnei pierde din nou „la potou“ un post de parlamentar în beneficiul Vetuţei Păsculescu. Locul patru la Camera Deputaţilor este aproape sigur neeligibil, având în vedere faptul că, pentru a lua patru deputaţi, liberalii doljeni trebuie să obţină un minim de 35% din opţiunile electoratului.