sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Politic

Ionuţ Stroe (deputat PNL): „Vrem o plasă de siguranţă pentru românii cu pensii mici în sezonul rece”

„Încercăm să asigurăm o plasă socială pentru trecerea peste creşterea preţurilor la utilităţi şi a creşterii inflaţiei, dar nu trebuie să aruncăm în aer deficitul pe anul viitor. Este foarte greu să asiguri o economie funcţională, iar pe de...

S-au împărţit prefecţii. În Oltenia, scorul este 3 la 2 în favoarea PSD

În ceea ce priveşte Oltenia, social-democraţii vor avea prefecţi în 3 dintre judeţe, respectiv Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea, în vreme ce liberalilor le-au revenit posturile din Gorj şi Olt.Iată cum arată situaţia la nivelul întregii ţări:PSD: Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila,...

AUR: „Cumpărăm nişte avioane care au o vechime de peste 40 de ani, aflate la nivelul maxim de zboruri. Ce fel de afacere este...

„România intenţionează să cumpere 32 de avioane F-16 din Norvegia cu 354 milioane de euro. Potrivit guvernului norvegian, avioanele au peste 40 de ani vechime şi se apropie de finalul perioadei de serviciu. AUR va vota în Parlament împotriva...

Deputatul Ringo Dămureanu: Nu suntem slugi și nu acceptăm să fim tratați ca niște slugi!

„În urma întrebării pe care am adresat-o Ministerului Economiei, s-a făcut lumină în cazul intervenției neprotocolare a Ambasadei Franței asupra unor oficiali români de la Ministerul Economiei și ANPC. Răspunsul comunicat arată că reprezentanții francezi au exercitat presiuni inacceptabile...

Deputatul Ionuţ Stroe (PNL): „Proiectul de buget pentru 2022 va ajunge în Parlament până pe 20 decembrie!”

„Premierul Nicolae Ciucă ne-a asigurat că, până pe data de 20 decembrie, Legea sau propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlamentul României pentru a fi dezbătută şi, bineînţeles, adoptată la timp. Strategia fiscal-bugetară este un...

Bugetul pentru 2022 – accent pe investiţii, dar şi măsuri reale de protecţie socială

România a depăşit perioada de criză politică, iar la Palatul Victoria avem deja un guvern stabil, cu puteri depline, care a început să ia primele măsuri. În Parlament, alianţa PSD-PNL-UDMR se bazează pe o majoritate mai mult decât confortabilă,...

Deputatul Buican: „Realizarea PNRR, aprobarea sa şi începerea vărsămintelor către România sunt rezultatul guvernării PNL”

„Joi, 2 decembrie 2021, România a primit prima tranşă de 1,89 miliarde euro din sumele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Aceste sume de aproape 30 de miliarde de euro sunt compuse, în proporţii aproape egale,...

Marcel Ciolacu despre miniştrii USR: „Sper să răspundă penal!“

„La noi a fost o neîncredere în autorităţi. Cum a condus USR Ministerul Sănătăţii e inadmisibil. Văd că scot capul de parcă nu au fost la guvernare. Pentru tot ce s-a întâmplat în sistemul de sănătate sper să răspundă...

Florin Cîţu: Certificatul verde este garanţia că economia rămâne deschisă!

„Este lege pe care eu am iniţiat-o, împreună cu ministrul Internelor, eu vreau să treacă. Aud tot felul de alte variante. Ceea ce eu citesc, întârzieri, până la urmă, trebuie să ne hotărâm foarte clar: vrem sau nu vrem...

Deputatul Ionuţ Stroe, noul purtător de cuvânt al PNL

El a mai ocupat această poziţie în anul 2015, fiind înlocuit apoi de Ionel Dancă, cel care a demisionat din partid împreună cu Ludovic Orban.„Este o responsabilitate pentru mine, să revin purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal, o...

Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...