sâmbătă, octombrie 24, 2026

Florin Cîţu: Certificatul verde este garanţia că economia rămâne deschisă!

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că susţine adoptarea cât mai rapidă a proiectului legislativ privind introducerea certificatul verde, considerând că este o măsură care ajută atât economia cât şi campania de vaccinare.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Este lege pe care eu am iniţiat-o, împreună cu ministrul Internelor, eu vreau să treacă. Aud tot felul de alte variante. Ceea ce eu citesc, întârzieri, până la urmă, trebuie să ne hotărâm foarte clar: vrem sau nu vrem acest certificat verde. Eu am spus că este nevoie de el. Din punctul meu de vedere, este o măsură care ajută economia, pentru că aşa poţi să ai garanţia că economia rămâne deschisă cu un certificat verde şi poţi să ai şi o campanie de vaccinare care poate să aibă succes. Dacă se încearcă tergiversarea, atunci vom vedea. Noi susţinem în continuare că acest proiect de lege trebuie să treacă cât mai repede“, a precizat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI