marți, octombrie 27, 2026

Week-end de iarnă în Oltenia

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Meteorologii au lansat o avertizare Cod Galben pentru acest sfârșit de săptămână care acoperă cea mai mare parte din teritoriul țării, anunțând temperaturi scazute, ploi abundente și chiar ninsori.

Astfel, potrivit avertizării ANM, în intervalul 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00 sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ, iar la munte, la altitudini mai mari de 1600 m ninsori, strat de zăpadă și viscol.

„În intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie). La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40…50 cm și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40…60 l/mp și pe alocuri de peste 70…80 l/mp”, precizează avertzarea ANM.

În plus, mai multe regiuni, printre care și Oltenia se află azi și sub amenințarea unui Cod Galben de vânt. „În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei și în sud-vestul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90…100 km/h”, se arată în avertizarea meteorologilor.

Utimul avertisment vine din partea drumarilor olteni, DRDP Craiova atenționând șoferii să se pregătească de trafic în condiții grele, pe alocuri cu viscol și depuneri consistente de zăpadă.

„Echipele noastre sunt pregătite să intervină, însă vă rugăm:

Nu plecați la drum în zonele montane fără anvelope de iarnă și echipament specific!

​Reduceți viteza pe carosabil umed sau acoperit cu zăpadă.

Asigurați-vă că sistemele de iluminare și curățare a parbrizului funcționează perfect.

Pentru informații actualizate despre starea drumurilor, contactați:

​Dispecerat DRDP Craiova: 0251 408 711 / 0251 408 719

​Dispecerat Central CNAIR: 021 9360 / 021 264 33 33

​TELVERDE: 0800 809 360”, precizează o informare a DRDP Craiova.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI