marți, octombrie 27, 2026

Vâlcea: Operatorul de salubrizare transmite două mesaje importante pentru populație

Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL, operatorul de salubrizare din județul Vâlcea, transmite către viitorii și actuaii utilizatori două mesaje importante. Un mesaj vizează încheierea contractelor iar celălalt, colectarea selectivă a deșeurilor.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Vâlcea rămâne județul cu una dintre cele mai mici taxe de salubrizare, în pofida scumpirilor la  combustibil, energie sau asigurări.

 Salubrizarea este asigurată de asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL, desemnată în aprilie 2025 de ADI Salubrizare Vâlcea, care gestionează întreg Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, inclusiv centrul de la Roești.

Operatorul de salubrizare transmite, la un  an de la debut, două mesaje importante:

– Utilizatorii-persoane fizice, juridice și asociații de proprietari – sunt invitați să încheie noi contracte de prestări servicii.
– Dincolo de partea administrativă, miza reală rămâne colectarea corectă a deșeurilor. Iar aceasta trebuie să înceapă de acasă.

–Detalii despre încheierea contractelor

Pentru încheierea contractelor, persoanele fizice și asociațiile de proprietri au la dispoziție un punct de lucru dedicat relațiilor cu clienții, situat pe Calea lui Traian nr. 129, la parter, în zona cunoscută „vis-a-vis de Ceas”. Programul este de luni până vineri, între orele 08:30 și 16:30, iar informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0250 995 sau pe e-mail. În perioada următoare, operatorul are în plan lansarea unei platforme digitale care să simplifice gestionarea contractelor și a sesizărilor.

-Necesitatea separării deșeurilor de către populație

În România, rata de reciclare rămâne sub media europeană, iar acest lucru arată cât de importantă este implicarea fiecărui cetățean.
Specialiștii atrag atenția că o mare parte din ceea ce ajunge la groapa de gunoi ar putea fi, de fapt, reciclată sau valorificată. Separarea corectă contribuie la optimizarea transportului și la valorificarea materialelor reciclabile. Ambalajele din plastic, metal, hârtie și sticlă trebuie colectate distinct și pregătite corespunzător, iar deșeurile biodegradabile pot fi pregătite pentru  compostare.

Asadar, din punct de vedere operațional, eficiența serviciului depinde în mare măsură de modul în care sunt colectate deșeurile. În câteva secunde, fiecare poate decide dacă un deșeu devine o problemă sau o resursă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI