Una caldă, una rece în aventura administrației județene în domeniul transportului nepoluant. Pe de o parte, CJ Dolj tocmai ce-a finalizat de distribuit către primării un lot de câteva zeci de microbuze școlare electrice, pe de alta un contract consistent din aceeași gamă rămâne blocat de luni de zile.
Licitația pentru achiziția a „25 microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Dolj, în cadrul proiectului ,,Asigurarea accesului la educație a elevilor din județul Dolj prin achiziția de microbuze mai puțin poluante”, cu capacitate de 16 locuri pe scaune (în cadrul celor 16 locuri pe scaune unul trebuie amenajat/adaptat pentru persoane cu dizabilități) + 1 loc pentru conducătorul auto” a fost lansată de CJ Dolj în primăvara anului 2025, atribuită la sfârșitul verii, iar de atunci e blocată în procedurile de contestare.
Contractul pus la bătaie deadministrația doljeaă, cu o valoare estimată de aproxcimativ 21 de milioane de lei, a parcurs deja faza contestațiilor la CNSC, iar acum disputa s-a mutat în instanță.
Mai precis la Curtea de Apel Craiova, unde contestatarii de la Autovehicule Dac SA au chemat în judecată CJ Dolj și pe cei la la Pacific Electric BUS (desemnați câștigătorii licitației – nr).
„Dacii” au depus plângere împotriva Deciziei CNSC nr 45/C4/3408 din 12.01.2026, cerând judecătorilor să dispună „Modificarea in tot a deciziei atacate in sensul admiterii Contestatiei formulate cu consecinta:
o Anularii deciziei autoritatii contractante prin care oferta depusa de SC PACIFIC ELECTRIC BUS SRL a fost declarata acceptabila, conforma si castigatoare a procedurii de atribuire o Anularii raportului procedurii de atribuire sub aspectul deciziei de desemnare a ofertei depuse de SC PACIFIC ELECTRIC BUS SRL ca fiind conforma si castigatoare
o Obligarii Autoritatii contractante la reevaluarea ofertei contestate, in
conformitate cu motivarea Deciziei ce urmeaza a fi pronuntata
Acordarea accesului la intreg dosarul achiziției publice (inclusiv a documentelor declarate confidentiale) și, subsecvent, repunerea in termenul legal de contestare a raportului procedurii nr 16054/20.08.2025 in conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (1) C.proc.civ.,
• Suspendarea procedurii de atribuire pană la soluționarea plangerii ce formează obiectul prezentului dosar
о
o Obligarii autoritatii contractante, in temeiul art 26 alin 9 din Legea 101/2016, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea prezentului litigiu”.
Reprezentanții CJ Dolj au înregistrat o victorie de etapă, magistrații respingând cererea de suspendare a procedurii de achziție, dar litigiul nu s-a finalizat încă, următorul termen al procesului fiind stabilit în a doua jumătate a acestei luni.


