Evenimentul de la Mihăești i-a adus în prim-plan pe colindătorii din vetrele folclorice ale zonei, alături de invitatul special al serii, interpreta Ionela Petria.
„Am spus mereu că Festivalul Colindului Vâlcean este al tuturor vâlcenilor și, tocmai de aceea, ne-am gândit ca în fiecare an să îl organizăm în diferite locații din județ.
Am ajuns la a zecea ediție. Anul acesta am început la Fârtățești, am continuat la Vlădești, iar aseară am ajuns acasă, la Mihăești.
Peste tot ne-am bucurat de gazde primitoare și de tineri talentați și bucuroși să ne colinde.
Mulțumim gazdelor noastre de ieri, domnului primar Constantin Bărzăgeanu și echipei lui, care s-au pregătit foarte bine pentru această ediție zonală.
Apreciez implicarea primarilor și a dascălilor, care sunt alături de acești tineri frumoși care au venit în colind.
(…)Miercuri, de la ora 16.00, „colindăm” în Țara Loviștei, la Căminul Cultural din Racovița!
Vă așteptăm alături de noi!”, a scris președintele CJ Vâlcea pe facebook.


